• „Putin se oprește numai acolo unde va fi oprit”.
  • „Ucraina este o problemă foarte adâncă pentru Putin. Cea mai mare teamă a lui Putin este democrația Ucrainei”.
  • „Maidanul a contat foarte mult, Maidanul a ales valorile europene. În Ucraina se cimentează o societate nouă, aceasta este frica”.

Mulțumim României pentru sprijin. Ucraina să știți că apără inclusiv interesele României. Aderarea la NATO și UE sunt în Constituția Ucrainei. Rusia dorește întoarcerea la realitățile din 1997. Avem relații extraordinare cu MAE, Președinția, Parlamentul. În România s-au stabilit în jur de 100.000 de ucraineni”, a declarat Păun Rohovei, șeful misiunii diplomatice a Ucrainei în România, pentru Aleph News.

De ce are nevoie Ucraina acum? Însărcinatul cu afaceri al ambasadei Ucrainei la București a detaliat în emisiunea OFF/OnTheRecord:

„Ucraina are nevoie de un cer închis, care s-ar putea obține prin furnizarea către Ucraina de către statele partenere, de către statele NATO a armamentului, a unui armament specific antiaerian, alte arme. Noi primim foarte mult ajutor militar, aici nu pot concretiza, nu pot intra în detalii. Dar avem nevoie de acest sprijin pe linie militară. Punctul 2, avem mari necesități pe linie umanitară, civilă, mai ales pe linia produselor alimentare. Ucraina care a fost exportator de bază pentru produsele alimentare a ajuns ca unele zone să fie în pragul foamei.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Arme aveți nevoie de la România? Arme mai multe. Că știu că România a ajutat și cu armament Ucraina.

Noi avem nevoie de susținere și de ajutor militar. Aici nu e vorba numai de…

Vă întreb altfel: e suficient ajutorul militar pe care România l-a furnizat Ucrainei sau trebuie mai mult?

Aici n-aș spune ce e suficient sau nu e suficient. Avem un sprijin dar care pe parcurs, și reieșind din cum decurg lucrurile, putem prognoza că am fi avut nevoie de mult mai mult. Și aici nu e numai cazul României”.

Șeful misiunii diplomatice a Ucrainei la București spune că sunt două căi prin care poate fi oprit Vladimir Putin:

„Putin se oprește numai acolo unde va fi oprit. Sunt 2 căi de a opri Rusia: calea militară și calea sancțiunilor. Rusia a fost ruptă de piețele financiare internaționale. În Rusia consecințele se vor simți. Putin n-a înțeles că luptă cu poporul ucrainean. În Ucraina este un avânt patriotic foarte mare. (…) Eu nu am văzut un astfel de comportament nici la naziști. Cred că scopul este exterminarea poporului ucrainean sau transformarea acestuia. Eseul lui Putin despre Ucraina este nemernic. Ucraina este o problemă foarte adâncă pentru Putin. Ucraina și-a ales o altă cale față de Rusia. Cea mai mare teamă a lui Putin este democrația Ucrainei. Nu cred că Putin vrea Ucraina prosperă.”

Diplomatul a vorbit în emisiunea OFF/OnTheRecord și despre importanța Maidanului din 2014 în traiectoria Ucrainei dar și despre controversele legate de batalionul Avoz:

„Ucraina încearcă să afle și acum cine a tras în Maidan. Sunt în derulare unele anchete. În Kiev atunci au fost avioane de transport din Rusia. Sniperii care au intrat au fost tot din grupul înarmat al Rusiei. Crimeea a fost ocupată ilegal atunci. Mulți erau și adepți ai lumii ruse. La periferia Kievului acum a fost o lume barbară care crede că luptă pentru viitorul Rusiei dar metodele sunt criminale (…).

Putin a zis că salvează rușii dar a atacat în zone rusofone. Azov sunt niște băieți foarte tari care își fac treaba. Au existat probleme cu Azov, acum sunt încadrați în Garda Națională. Azov sunt niște luptători bine pregătiți, au fost instruiți pe standardele NATO. (…) În Ucraina nu este naționalism, ci mai degrabă patriotism. Ucraina este un stat tânăr. Maidanul a contat foarte mult, Maidanul a ales valorile europene. În Ucraina se cimentează o societate nouă, aceasta este frica.”

Vor captura rușii Mariupolul? Iată ce-a răspuns diplomatul:

„Nu vă pot spune, noi vom riposta până la urmă și nu vom permite acest lucru, dar în planurile lui Putin a intrat Mariupolul ca o zonă pe care avea nevoie să o alipească la acele așa numite republici populare Donețk și Luhansk pentru a primi acces pe uscat spre Crimeea. Asta era în planurile lui. Planurile lui mai mari erau și sunt cred că Odesa până la Transnistria și în cazul ăsta ajung și la gurile Dunării, practic lângă România”

Despre bombardamentele Federației Ruse, Păun Rohovei remarcă un paradox: Putin a bombardat chiar zonele rusofone ale Ucrainei:

„Spunând că-i scapă pe ruși, Rusia i-a bombardat pe ruși. Majoritatea din Mariupol, Harkov, Sumî sunt rusofoni. Ucraina își va redobândi controlul și suveranitatea teritorială. Prin negocieri cu Rusia nu se ajunge la nimic. Acum prioritatea este și pe garanții. Fiecare garant al Ucrainei trebuie să se angajeze și prin acțiuni”, spune el.

Șeful misiunii diplomatice a Ucrainei în România a dat asigurări că minoritatea română din Ucraina va fi protejată:

O parte din românii minoritari din Ucraina spun că sunt moldoveni. Sunt convins că va fi un acord pentru protecția minorității române. Politizarea este cea mai mare problemă în zona minorităților naționale. Mergeți în satele românești din Cernăuți și o să fiți mirați de oamenii muncitori care sunt acolo. Noi vom oferi garanții, așa cum va oferi și România minorității ucrainene. Am finalizat un protocol de cooperare în învățământ. Mulțumim poporului român și societății civile pentru solidaritate. Societatea civilă română are o puternică imunitate”, a susținut Păun Rohovei, șeful misiunii diplomatice a Ucrainei în România, în OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.