• Mişcarea, care este sprijinită de Washington, va mări alianţa de la 30 la 32 de membri.
  • Este o consecinţă directă a invaziei preşedintelui Putin în Ucraina.
  • Cererea Finlandei este aşteptată în iunie, iar Suedia ar trebui să o urmeze la scurt timp.

Finlanda și Suedia sunt alte două țări care și-au exprimat dorința de a face parte din NATO, iar Peskov a spus ce ar urma să se întâmple. Rusia nu este de acord și susține că o astfel de decizie ar face-o să „reechilibreze situaţia” prin propriile modalități.

Mişcarea, care este sprijinită de Washington, va mări alianţa de la 30 la 32 de membri şi este o consecinţă directă a invaziei preşedintelui Putin în Ucraina.

Oficialii americani au declarat pentru The Times că aderarea la NATO pentru ambele ţări nordice a fost „un subiect de conversaţie în mai multe sesiuni” în timpul discuţiilor dintre miniştrii de externe ai alianţei de săptămâna trecută, la care au participat şi Suedia şi Finlanda.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cererea Finlandei este aşteptată în iunie, iar Suedia ar trebui să o urmeze la scurt timp. Sanna Marin, prim-ministrul finlandez, a declarat că a sosit momentul ca Finlanda să îşi reconsidere serios poziţia faţă de NATO.

Finlanda și Suedia vor siguranța oferită de NATO

„Rusia nu este vecinul pe care îl credeam”, a declarat ea la sfârşitul săptămânii, îndemnând ca decizia să fie luată „în mod temeinic, dar rapid”.

Suedia efectuează o revizuire a politicii de securitate care se va încheia până la sfârşitul lunii viitoare. „Nu exclud în niciun fel aderarea la NATO”, a declarat Magdalena Andersson, prim-ministrul suedez, în urmă cu două săptămâni.

Aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO ar fi o lovitură puternică primită de Putin. Finlanda are o graniţă de peste 1000 de km.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că, dacă Finlanda şi Suedia vor adera la NATO, atunci Rusia va trebui să „reechilibreze situaţia” prin propriile măsuri. Dacă cele două ţări se alătură alianţei, „va trebui să ne facem flancul vestic mai sofisticat în ceea ce priveşte asigurarea securităţii noastre”, a declarat Peskov pentru postul britanic Sky News.

Cu toate acestea, Peskov a mai spus că Rusia nu va considera o astfel de mişcare drept o ameninţare existenţială, de genul celei care ar putea să o determine să ia în considerare utilizarea armelor nucleare.