• Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, neagă acuzele.
  • Totodată, Rusia spune că este „interesat㔄finalizeze” operaţiunea militară din Ucraina „prin negocieri”.
  • La scurt timp după invazia Rusiei, președintele Zelenski i-a avertizat pe liderii UE că „ar putea fi ultima dată” când îl văd în viață.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, neagă acuzele că Moscova plănuieşte să-l elimine fizic pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Nu este adevărat”, a spus Peskov, răspunzând la o întrebare, într-un interviu acordat televiziunii franceze Lci, conform celor de la Mediafax. Totodată, Rusia spune că este „interesat㔄finalizeze” operaţiunea militară din Ucraina „prin negocieri”, susţine purtătorul de cuvânt al Moscovei, în interviul menţionat.

Mai mult decât atât, la scurt timp după invazia Rusiei, președintele Zelenski i-a avertizat pe liderii UE că „ar putea fi ultima dată” când îl văd în viață. Președintele Ucrainei a transmis un avertisment de rău augur pentru omologii săi europeni într-o teleconferință video.

Recomandări

CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
NE IA A.I.-UL JOBUL?
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
CÂT DE SUSTENABILĂ E AFACEREA TA?
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE

Peskov: „Rusia nu va furniza gaz gratuit dacă europenii refuză să plătească combustibilul în ruble”

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, a anunțat că Vladimir Putin, președintele Rusiei, nu se va întâlni cu Zelenski după discuțiile delegațiilor de la Istanbul. De asemenea, oficialul de la Kremlin susține că Rusia nu va furniza gaz gratuit dacă europenii refuză să plătească combustibilul în ruble.

„Rusia nu se teme să publice interviul lui Zelenski acordat corespondenților rusi, dar Roskomnadzor trebuie să verifice materialul, pentru a se asigura că se respectă legislația țării”, a transmis Dmitri Peskov.

Gazprom a fost instruit de către preşedintele rus să accepte plata în ruble. În decurs de o săptămână, sau, mai degrabă, în cele patru zile rămase, Gazprom ar trebui (…) să dezvolte un sistem despre cum se poate face acest lucru din punct de vedere tehnic şi logistic”, a precizat Peskov, la finalul lunii trecute, când a fost întrebat, în cadrul unei conferinţe telefonice cu reporterii, dacă Rusia va continua să furnizeze gaze către UE, în cazul în care statele europene refuză să plătească în ruble.