Peste 150.000 de manifestanți protestează sâmbătă în Franța față de extinderea pașaportului COVID. Protestatarii scandează „Libertate!”

Peste 150.000 de manifestanți sunt asteptați azi în Franța, reuniți împotriva extinderii pașaportului sanitar și a vaccinării obligatorii pentru anumite categorii profesionale. Este a treia sâmbătă de proteste, soldate cu violențe și înfruntări cu poliția.

Manifestațiile au fost convocate, pe rețelele de socializare, peste tot în Franța, pentru după-amiaza. La Paris există 4 manifestații distincte: prima a început deja la orele prânzului, în Piața Regală, iar apoi, trei alte cortegii au plecat în marș, una dintre acestea la convocarea extremei drepte.

La stația de metrou Villiers am putut vedea și numeroase veste galbene printre manifestanți, într-o ambianță destul de electrică. Traseul marșului este spre Piața Bastiliei, loc tradițional de reuniune a contestatarilor sindicali ai vestelor galbene în anii trecuți.

La Lyon, contestatarii s-au reunit în fata spitalului Edouard Herriot, unde personalul sanitar face grevă încă de joi: nu împotriva serului anti-covid, ci împotriva obligativității vaccinării.

Ne putem aștepta din nou la violențe, ca cele pe care le-am vazut săptămâna trecută

Violențele sunt așteptate și de această dată, deoarece un impresionant dispozitiv de ordine a fost desfășurat în jurul Champs Elysée, care a fost invadat saptămâna trecută de manifestanți.

Dispozitivul va rămâne desfășurat pe tot parcursul zilei pentru a împiedica accesul manifestanților pe artera principală a Parisului. Prefectul Parisului, Didier Lallemand, a inspectat dispozitivul de 3000 de polițiști și jandarmi, instalat în această dimineață pe teren.

Exit mobile version