Sari la continut
Government

Petrișor Peiu: „Politica românească are nevoie de limpezime, profunzime și onestitate”

Peiu
  • Petrișor Peiu susține că politica românească traversează o criză profundă, care ar putea dura până în 2028 sau ar putea duce la alegeri anticipate, invocând nevoia de „limpezime, profunzime și onestitate”.
  • El afirmă că vechile practici politice (aranjamente de culise, „combinatori”, cumpărarea de voturi) s-au încheiat, iar viitoarele majorități vor fi doar punctuale, transparente și de scurtă durată (maxim 6 luni).
  • Peiu avertizează că ignorarea opoziției de către partidele de guvernare și Nicușor Dan ar putea duce la pierderea viitoarelor alegeri și a credibilității democratice.

Prișor Peiu a transmis, într-o postare publicată pe Facebook, un mesaj critic la adresa actuaelei clase politice, susținând că România traversează o criză politică profundă, care ar putea continua până la alegerile din 2028 sau chiar până la organizarea unor alegeri anticipate.

În debutul mesajului său, Peiu a invocat un celebru pasaj din „Hamlet” de William Shakespeare, în care Polonius îi recomandă fiului său, Laertes, să rămână fidel propriilor convingeri: „Asta mai presus de-orice: nu te minţi pe tine însuţi”. Potrivit acestuia, politica românească are nevoie de „limpezime, profunzime și onestitate”.

În analiza sa, Petrișor Peiu consideră că actuala criză politică este „mult mai amplă decât a anticipat-o oricine” și apreciază că, în contextul actual, majoritățile parlamentare pot fi doar „punctuale și transparente”. Acesta susține că perioada negocierilor de culise și a „cumpărării de voturi individuale” a ajuns la final, la fel ca și cea a „politicienilor combinatori”.

Peiu afirmă că, în lipsa unor alegeri anticipate, singurele formule de guvernare viabile sunt majoritățile constituite pe termen scurt, de maximum șase luni, construite în jurul unor obiective clare și limitate.

Totodată, acesta avertizează că președintele Nicușor Dan și partidele aflate la guvernare, PSD, PNL, UDMR și USR, riscă să piardă sprijinul electoral și credibilitatea democratică dacă vor continua, în opinia sa, să ignore și să jignească opoziția.

Declarațiile vin pe fondul tensiunilor politice și al dezbaterilor privind stabilitatea actualei majorități parlamentare și perspectivele guvernării în următorii ani.

Etichete: Aleph News, aur, romania, stirile aleph news, știrile Aleph News