Sari la continut
Government

Pieţele bursiere din Asia şi preţurile petrolului au înregistrat evoluţii mixte pe fondul incertitudinii legate de acordul dintre SUA şi Iran

Screenshot 2026 05 26
  • Pieţele financiare şi contractele futures pe petrol au reacţionat volatil la escaladarea tensiunilor SUA–Iran, pe fondul atacurilor americane şi al incertitudinii privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz, rută esenţială pentru transportul global de petrol.
  • Speranţele iniţiale de progres în negocieri au fost afectate de noile atacuri americane, ceea ce a readus îngrijorările pe pieţe.
  • Liderii politici americani şi iranieni transmit mesaje contradictorii, de la posibilitatea unui acord „semnificativ” până la scenariul unui eşec total.

Pieţele bursiere asiatice şi contractele futures pe petrol au avut evoluţii mixte marţi, după ce noile atacuri ale SUA asupra Iranului au afectat negocierile fragile privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul petrolului la nivel global, relatează Reuters.

Statele Unite şi Iranul încearcă să ajungă la un acord pentru a punecapăt conflictului din Orientul Mijlociu şi a redeschide această cale navigabilă crucială de când a intrat în vigoare, pe 8 aprilie, un armistiţiu fragil. închisă parţial după izbucnirea conflictului.

Luni, bursele au crescut, iar contractele futures pentru petrolul brut au coborât sub pragul de 100 de dolari pe baril, pe fondul informaţiilor potrivit cărora cele două state se apropiau de un compromis. Totuşi, optimismul pieţelor a fost rapid temperat după ce forţele americane au lansat noi atacuri asupra unor baze de rachete din sudul Iranului şi asupra unor ambarcaţiuni suspectate că încercau să amplaseze mine marine.

„Forţele americane au efectuat astăzi lovituri de autoapărare în sudul Iranului pentru a ne proteja trupele de ameninţările reprezentate de forţele iraniene, a declarat Tim Hawkins, purtător de cuvânt al Comandamentului Central al SUA.

Atât Washingtonul, cât şi Teheranul au transmis însă că perspectivele unui acord rapid rămân incerte. Conflictul continuă să alimenteze volatilitatea pieţelor energetice şi temerile privind o nouă accelerare a inflaţiei la nivel global.

Ambele părţi au minimizat şansele unui acord rapid pentru a pune capăt războiului care a determinat creşterea preţurilor la energie şi a alimentat inflaţia globală.

Preşedintele american, Donald Trump, nu a oferit prea multe certitudini, afirmând luni că un acord cu Teheranul ar fi fie „minunat şi semnificativ”, fie nu ar exista „niciun acord” deloc.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, Esmaeil Baqaei, a confirmat că s-au înregistrat progrese, dar a adăugat că un acord nu este încă la îndemână. Marco Rubio a insistat marţi că strâmtoarea blocată se va redeschide „într-un fel sau altul”.

Etichete: Aleph News, contracte futures, donald trump, piața financiară, rusia, stirile aleph news, știrile Aleph News, strâmtoarea ormuz, sua