• PNL, partid înfiinţat în data de 24 mai 1875, a aniversat 147 de ani de existenţă.
  • Cel mai vechi partid politici din România, PNL a fost scos în afara legii de regimul comunist în toamna lui 1947, dar s-a reînfiinţat după Revoluţie, la 15 ianuarie 1990.
  • Premierul Nicolae Ciucă a spus că a fi liberal e un mod de viață.

147 ani a împlinit PNL și a fost serbat, cum era de așteptat, în locul de suflet al Brătienilor, Vila Florica din Argeș. De acolo, întâiul liberal al țării, președintele Iohannis le-a transmis celor câteva sute de invitați că Nicolae Ciucă și alianța cu PSD reprezintă cea mai bună soluție pentru partid.

„Timpul luptelor politice interne a trecut, cel puțin așa cred eu. Partidul Național Liberal a făcut toate schimbările pe care le-a considerat necesare pentru a asigura o conducere capabilă să garanteze o guvernare competentă, care să ofere șansa unui succes electoral în viitor, mai exact în 2024. PNL are în acest moment un lider ales, domnul premier Nicolae Ciucă, cu o solidă majoritate a membrilor partidului, și astfel suntem în situația pe care foarte mulți și-au dorit-o, ca președintele PNL să fie premierul Guvernului României”, a declarat președintele României, Klaus Iohannis.

Cu președintele Iohannis, lângă, premierul Ciucă a mărturisit că a fi liberal este un mod de viață. Apoi, a dat garanții că Partidul Național Liberal (PNL) nu va modifica politica fiscală, așa cum insistă jumătatea de guvernare, PSD.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

„A fi liberal nu este doar o simplă alegere a unei doctrine politice sau economice. A fi liberal este o trăsătură de caracter și un mod de viață. Predictibilitatea fiscală garantează că agenții economici (de la cel mai mic antreprenor la o companie multinațională) pot prevedea acțiunea economică pe termen mediu și lung. Așteptările lor legitime sunt protejate de încrederea că institutuțiile statului nu își modifică politica fiscală”, a spus premierul Nicolae Ciucă.

30 minute a durat petrecerea aniversară, din curtea Muzeului Național Brătianu. După discursurile regulamentare, de 10 minute, membrii PNL s-au aliniat în spatele președintelui Iohannis, pentru poza aniversară. Câțiva parlamentari, 2-3 miniștri, nuleul de prim-vicepreședinți dar și cei care aspira la poziția rămasă goală în eșalonul 2. Cu președintele lângă,Organizatorii s-au grăbit să strângă scaunele și sticlele goale aruncate pe jos. Petrecerea mare este la Poiana Brașov, săptămâna viitoare, când vor avea loc noi runde de elegeri.