Diferența dintre ideal și iluzie a definit-o omul din fotografie, în 1994, în România, mărturisind că este una dintre temele care îl dor.
Poetul și dramaturgul Václav Havel (1936-2011) fusese ultimul președinte al Cehoslovaciei și era, când a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Univeristății din București, primul președinte al Cehiei. (Lexicul dizidenței sub comunism îî aparține în mare măsură, dar despre dizidența lui nu amintesc, pentru a nu tulbura naturelul simțitor al intelectualilor noștri).
Astăzi mi-am reamintit acea alocuțiune – nicăieri mai potrivită, atunci și acum – decât aici.
„(…) Aș spune, întrucâtva simplificat, că diferența dintre ideal și iluzie constă în faptul că în vreme ce idealul este o structură complet deschisă, iluzia este, dinpotrivă, o structură închisă prin însăși esența sa”.
A vorbit despre ideal ca sens al vieții, comparându-l cu orizontul…
„Cu iluzia este exact invers: se remarcă prin efortul de a da tuturor un numitor comun și de a conecta totul într-un sistem închis, cu o ierarhie clară care oferă un ansamblu bine definit de țeluri tangibile, precum și un plan de acțiune pentru atingerea lor. Din ierarhizarea rațională a acestui sistem reiese apoi în mod logic și principiul încrederii generale în giranții profesioniști ai iluziei date: cei de jos pur și simplu cred că cei de sus vor îndeplini ce au promis, dând astfel un sens vieții umane. În logica internă a iluziei, sensul vieții devine un soi de sarcină birocratică”.