- Oficialii Biroului Vamal și de Protecție a Frontierelor din America au trimis agenți din trei trupe paramilitare pentru a potoli protestele din Portland.
- Federalii au purtat echipamente de camuflaj, nemarcate, iar mașinile care transportau manifestanți arestați nu aveau numere de înmatriculare, pentru ca aceștia să nu poată fi indeficați.
- Senatorul Ron Wyden i-a transmis lui Trump „să-și scoată agenții federali nedoriți” din oraș.
Oficialii Biroului Vamal şi de Protecţie a Frontierelor au confirmat marți că au trimis ofițeri și agenți federali din trei unități paramilitare pentru a interveni în protestele din Portland, relatează Reuters.
„Am trimis agenți și ofițeri din trupele de operațiuni speciale”, a declarat într-un email un oficial al instituției.
Pe internet au apărut mai multe clipuri video în care apar agenții îmbrăcați în echipamente de camuflaj. Aceștia nu poartă indicative clare pe echipamente pentru a nu putea fi identificați.
Mașinile în care i-au transportat pe manifestanții arestați nu aveau numere de înmatriculare.
Conform unor apărători ai drepturilor civile, aceste tactici și măsuri încalcă dreptul protestatarilor la libera exprimare, sub Primul Amendament al Constituției Americii.
Agenții uneia dintre cele trei unități paramilitare, Unitatea Tactică de Frontiere, sunt antrenați să „răspundă imediat unui incident de mare risc, prin tactici specalizate”, scriu cei de la CBP pe website-ul lor.
Senatorul Ron Wyden, democrat din Oregon, a criticat decizia lui Trump de a trimite astfel de forțe între protestatari: „Donald Trump nu are niciun motiv să trimită trupe paramilitare pe străzile din Portland. De fapt, pe nicio stradă din vreun oraș american. Forțele acestea generează un conflict și mai mare, atacă protestatarii pașnici și pur și simplu îmi fac orașul natal foarte periculos. Pentru ca oamenii din Portland să aibă liniște, Trump trebuie să-și scoată din orașul nostru agenții federali nedoriți”.
Primarul din Portland, Ted Wheeler, i-a transmis lui Donald Trump „să nu folosească agențiile federale ca pe o armată personală”.
- Fostul șef al CIA, David Petraeus, avertizează că Republica Moldova ar putea fi următoarea țintă a lui Putin. În ce scenariu ar putea fi atacată România
- Ziua Internațională a Democrației, marcată de proteste violente în București. Adrian Mitroi: „Anularea alegerilor a adus o nemulțumire teribilă. Am aflat cu toții că nu contăm”
- Anularea alegerilor din România în 2024, din nou în atenția Comisiei Europene. Nathalie Loiseau cere publicarea anchetei TikTok: „Democrația noastră nu trebuie otrăvită”
- Fabrică nouă de muniție la Sadu. România a semnat contractul cu compania americană US Ballistics, anunță Radu Miruță
- Nicușor Dan amână, din nou, consultările cu partidele pentru desemnarea Premierului, spun surse din Administrația Prezidențială. Discuțiile erau programate pentru miercuri
