88: număr zilele de când s-a instalat noul Președinte al României. Nu ca să socotesc AMR-ul Comandantului Suprem al Forțelor Armate. Aștept momentul când îi vor da drumul din lesă consilierii de imagine.
Aștept nu fără teamă, fiindcă știu – am ascultat-o odată, printre nisipurile Orientului Mijlociu – povestea cu lavagantul și țiparul.
(Vietatea care poartă numele sonor de lavagant e o langustă enormă, un dragon domestic la prima vedere, însă cu o minte perfidă. Cât despre țipar, în apele oceanului nu mai e cel pe care îl știți, se transformă brusc, devine de o lăcomie patologică).
Povestea spune că lavagantul a reușit să i se facă indispensabil țiparului. Îi aducea continuu, zi și noapte, de mâncare, dar – pe măsură ce îl hrănea conștiincios – foamea țiparului devenea insațiabilă. Săptămâni, luni în șir, lavagantul îl hrănea neobosit… Țiparul se umflase într-atât, încât abia se mai mișca, devenise prizonierul mărinimiei lavagantului. A venit și ziua în care, țiparul îngrășându-se peste măsură, culcușul pe care și-l săpase în adâncuri risca să nu-l mai încapă. Și-a luat inima rece în dinți și s-a decis să iasă. Lavagantul îl aștepta în gura viziunei, însă fără mâncare. Venise să își desăvârșească opera de luni de zile. L-a înhățat pe țiparul sătul și l-a înghițit într-o clipă…