MAE vrea să reducă numărul de vize respinse de SUA. Aurescu: Rata de refuz e de 9-10%, iar plafonul este de 3%

  • Ministrul de Externe anunță o campanie de informare menită să reducă numărul de vize respinse de SUA
  • Numărul de refuzuri de viză este de trei ori mai mare decît cele trei procente prevăzute de legislația americană
  • „În momentul de faţă suntem în jur de 9-10 la sută, or această situaţie nu este imputabilă nici autorităţilor române, nici autorităţilor americane”, a spus Bogdan Aurescu

Ministerul de Externe va iniția o campanie de informare privind regimul vizelor în SUA, menită să reducă numărul celor care nu primesc viza, a anunțat duminică ministerul, Bogdan Aurescu, la Prima TV.

Ministerul a precizat că numărul de refuzuri de viză este de trei ori mai mare decît cele trei procente prevăzute de legislația americană, de unde obligativitatea obținerii vizelor pentru călătorii în Statele Unite.

Noi am îndeplinit condiţiile prevăzute de legislaţia americană, cu excepţia celei care se referă la rata refuz. Plafonul ratei de refuz prevăzut de legislaţia americană, adică transpus în procente numărul de vize care nu sunt acordate atunci când se fac aplicaţii pentru aceste vize de scurtă şedere în Statele Unite, plafonul acesta este de trei la sută din numărul total de solicitări. În momentul de faţă, noi nu suntem la acest plafon. În momentul de faţă suntem în jur de 9-10 la sută, or această situaţie nu este imputabilă nici autorităţilor române, nici autorităţilor americane”, a spus Aurescu.

Ministrul a adăugat că vor fi analizate motivele refuzurilor, care vor fi comunicate într-o campanie de informare, astfel încât oamenii să nu facă solicitări de viză care nu au șanse, iar procentul de refuz se va reduce și el.