Prefectura Bucureşti a anunţat marţi că în decizia Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situatii de Urgenţă din 22 ianuarie a apărut dintr-o eroare că restaurantele pot fi deschise între orele 6.00 şi 21.00, deşi intervalul prevăzut de HG este 6.00-23.00.
„Instituţia Prefectului – Municipiul Bucureşti informează că, în cuprinsul Hotărârii nr.2 din 22.01.2021 adoptată de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situatii de Urgenţă, s-a constatat o eroare materială în ceea ce priveşte intervalul orar în care este permisă activitatea restaurantelor şi cafenelelor, fiind înscris, în mod eronat, intervalul 06.00-21.00. În Anexa nr.3 a H.G. nr.3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, este prevăzut orarul 06.00- 23.00, ca interval în care este permisă activitatea restaurantelor şi cafenelelor”, se arată într-un comunicat al Prefecturii de marţi.
Conform acestuia, decizia de redeschidere a restaurantelor şi cafenelelor a fost luată după ce s-a constatat că, în intervalul 20-22 ianuarie, incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din municipiul Bucureşti a fost mai mică de 3/1.000 de locuitori.
În cadrul şedinţei CMBSU s-au luat în discuţie obligativitatea respectării prevederilor H.G. nr.3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României. „În cadrul dezbaterilor, membrii Comitetului şi-au exprimat punctele de vedere cu privire la oportunitatea adoptării măsurilor prevăzute în Anexa nr.3, astfel cum au fost formulate de legiuitor. Nu au existat discuţii referitoare la modificarea intervalului orar în care se vor aplica aceste măsuri, altfel decât au fost prevăzute în hotărârea de guvern incidentă”, a mai transmis Prefectura Bucureşti.
Conform instituţiei, a fost întocmită o erată erata la Hotărârea nr.2 din 22.01.2021 a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, care va fi adusă la cunoştinţa publicului. „Prefectul municipiului Bucureşti, domnul Traian Berbeceanu, îşi prezintă public scuzele pentru eroarea susmenţionată”, se mai arată în comunicat.