• Conform prefectului Alin Stoica, în România este în vigoare starea de alertă, care prevede deja măsurile ce trebuie aplicate
  • Autoritățile administrației publice nu pot stabili un alt program de desfășurare pentru operatorii economici
  • Alin Stoica îi cere primarului să revoce de urgență dispoziția dată anterior

Prefectura Capitalei îl anunță pe primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, că noile restricţii anti-COVID, care afectează mall-urile, marile magazine, dar şi terasele, nu este legală.

Conform prefectului Alin Stoica, în România este în vigoare starea de alertă, care prevede deja măsurile ce trebuie aplicate.

„Este stabilit programul activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț, prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, respectiv acestea funcționează în intervalul orar 5.00 – 21.00”, se arată în răspunsul Prefecturii Capitalei.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Întrucât legea este obligatorie, autoritățile administrației publice nu pot stabili un alt program de desfășurare pentru operatorii economici.

Alin Stoica îi cere primarului să revoce de urgență dispoziția dată anterior și îi aduce la cunoștință că „în contextul pandemic actual toate componentele Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență își desfășoară activitatea în sistem integrat și cu respectarea principiului operativității, conlucrării active și subordonării ierarhice”.

În baza cărei legi a luat decizia Piedone

Cristian Popescu Piedone a spus, miercuri, la Aleph News, că decizia a fost luată în baza Hotărârii Guvernului nr. 1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului – Cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă cu modificările şi completările ulterioare şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr 15/2005, a adoptat măsurile stabilite prin Dispoziţia Primarului Sectorului 5 nr. 2269/24.03.202.

„Prefectul Capitalei este reprezentantul Guvernului în teritoriu. În momentul în care se va întâlni un nou Comitet al situațiilor de urgență la nivelul municipiului București și vor dispune alte măsuri, această dispoziție nu își va produce efectul și va fi respectată dispoziția ierarhică superioară. 

Când a fost aleși că primari, am fost învestiți cu acestea prerogativă. Ne interesează măsurile de urgență și sănătate a populației și în dimineață”, a spus, la Aleph News, Piedone.

Primăria Sectorului 5 a redus programul mall-urilor, al magazinelor și al teraselor. Modificările ar fi trebuit să intre în vigoare joi și urmau să fie luate pentru a preveni intrarea în carantină a orașului.

Începând de mâine, 25 martie 2021 şi până în 11 aprilie 2021 să se reducă programul agenţilor economici de pe raza sectorului, după cum urmează: LUNI – VINERI – mall-urile, hypermarketurile, supermarketurile, terasele, service-urile auto, spălătoriile etc. vor fi deschise între orele 07.00 – 19.00. SÂMBĂTĂ – DUMINICĂ – mall-urile, hypermarketurile, supermarketurile, terasele, service-urile auto, spălătoriile etc. vor fi deschise între orele 07.00 – 15.00”, a anunţat, pe Facebook, primarul Cristian Popescu Piedone.

Programul farmaciilor nu va fi afectat. Acestea vor funcţiona după programul normal, iar farmaciile non-stop vor avea în continuare program 24 din 24. Pieţele, însă, vor avea şi ele program modificat.

Programul pieţelor agroalimentare de pe raza Sectorului 5 se va modifica după cum urmează: LUNI – VINERI – 07.00 – 17.00. SÂMBĂTĂ – DUMINICĂ – 07.00 – 15.00. Locurile de joacă vor rămâne deschise zilnic până la ora 19.00”, a mai spus primarul Popescu Piedone.