- Primarul suburbiei Irpin din Kiev a anunţat, pe Telegram, că Trudeau a făcut o vizită neanunţată în oraşul său, care a fost temporar ţinut de trupele ruseşti.
- Justin Trudeau ar urma să se întâlnească, duminică, în Ucraina cu preşedintele Volodimir Zelenski, a declarat purtătorul de cuvânt al prim-ministrului.
- La rândul său, premierul canadian se află în Ucraina pentru a-și „reafirma sprijinul de neclintit al Canadei pentru poporul ucrainean”.
Premierul canadian, Justin Trudeau, a făcut o vizită surpriză în Irpin, Ucraina.
„A venit să vadă cu ochii săi toată grozăvia pe care ocupanţii ruşi au provocat-o oraşului nostru”, spune primarul Oleksandr Markushyn.
Primarul suburbiei Irpin din Kiev a anunţat, pe Telegram, că Trudeau a făcut o vizită neanunţată în oraşul său, care a fost temporar ţinut de trupele ruseşti.
„Tocmai am avut onoarea să mă întâlnesc cu premierul Canadei, Justin Trudeau, care a venit la Irpin pentru a vedea cu ochii săi toată grozăvia pe care ocupanţii ruşi au provocat-o oraşului nostru”, a declarat Oleksandr Markushyn, scrie Reuters.
Justin Trudeau ar urma să se întâlnească, duminică, în Ucraina cu preşedintele Volodimir Zelenski, a declarat purtătorul de cuvânt al prim-ministrului.
„Premierul se află în Ucraina pentru a se întâlni cu preşedintele Zelenski şi pentru a reafirma sprijinul de neclintit al Canadei pentru poporul ucrainean”, a declarat Cameron Ahmad, directorul de comunicare al lui Trudeau.