Premierul finlandez își cere scuze pentru o nouă fotografie controversată, la câteva zile după un videoclip de la o petrecere

Premierul Finlandei, Sanna Marin, şi-a cerut marţi scuze pentru o fotografie cu două femei care se sărută la o petrecere la reşedinţa ei oficială, după un festival de rock, potrivit BBC.

,,Fotografia este neadecvată şi nu ar fi trebuit să fie făcută” , a spus Marin într-o conferinţă de presă la Helsinki, alături de preşedintele finlandez Sauli Niinisto.

În fotografia controversată se poate vedea că femeile au sânii goi, deşi se acoperă cu o pancartă cu inscripţia ,,Finland„.

Săptămâna trecută au circulat public înregistrări video cu Marin dansând cu prietenii la un eveniment privat şi a apărut întrebarea dacă nu cumva şefa guvernului Finlandei era drogată. Ea a respins acuzaţiile şi şi-a făcut un test care s-a dovedit negativ.

Întrebat în conferinţa de presă dacă în noaptea când a fost filmată Marin este posibil să fi fost compromisă securitatea naţională, Niinisto a răspuns: ,,Nu cred că în noaptea aceea s-a întâmplat ceva neobişnuit” .

Exit mobile version