• Numărul de înregistrări de arme de foc în Brazilia a crescut cu 90% în 2020 față de anul precedent.
  • Bolsonaro a declarat că cei care se opun armelor de foc ar trebui să înceteze să-i mai agaseze pe cumpărătorii de arme.
  • Președintele a relaxat deja legile privind armele de foc pentru a permite unui număr mai mare de brazilieni să dețină arme de foc pentru autoapărare.

Toată lumea din Brazilia ar trebui să cumpere o pușcă, a afirmat președintele de extremă-dreapta al țării, Jair Bolsonaro, relatează The Independent.

Bolsonaro a declarat că cei care se opun armelor de foc ar trebui să înceteze să-i mai agaseze pe cumpărătorii de arme.

Președintele a relaxat deja legile privind armele de foc pentru a permite unui număr mai mare de brazilieni să dețină arme de foc pentru autoapărare, invocând o creștere a numărului de omucideri.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL
AL TREILEA AUR PENTRU POPOVICI

Brazilia a înregistrat o creștere de cinci procente a numărului de crime în 2020 față de 2019, după doi ani consecutivi de scădere.

Planurile lui Bolsonaro de a relaxa regulile privind deținerea de arme de foc au făcut parte din campania sa electorală, în timpul căreia a pozat cu arme și a făcut gesturi de împușcare cu mâinile. El a sugerat frecvent că brazilienii ar fi mai în siguranță în propriile case dacă ar deține o armă de foc.

Bolsanaro a renunțat la legea din 2003 a predecesorului său privind statutul de dezarmare, care permitea vânzarea de arme, dar restricționa persoanele care puteau cumpăra și purta arme de foc. Doar ofițerii de aplicare a legii cu un permis special, inclusiv forțele armate, poliția și gardienii de închisoare, aveau voie să facă acest lucru.

Și, în cadrul noului său decret din 2019, a relaxat legile privind deținerea de arme de foc, facilitându-le brazilienilor să dețină arme acasă. De asemenea, a extins valabilitatea permiselor de port-armă de la 5 la 10 ani.

Pe lângă faptul că se confruntă cu criza de sănătate cauzată de coronavirus, care a ucis deja peste jumătate de milion de brazilieni, țara se confruntă și cu o criză politică profundă, care a dus la o inflație ridicată, foamete și șomaj.

Institutul Sou da Paz, care a analizat datele privind violența armată din Brazilia, a declarat că armele de foc au fost responsabile pentru 51% din crimele comise asupra femeilor din Brazilia în ultimii douăzeci de ani.