Războiul pe tema carantinei de la Timișoara continuă. Președintele Consiliului Județean Timiș vrea să atace în instanță ordinul lui Arafat. Este revoltat pentru că efectele restricțiilor nu se văd. Rata de infectare a crescut în carantină. În plus, toate locurile de la ATI au fost ocupate.

Alin Ninca, președintele Consiliului Județean Timiș: „E inadmisibil ca Arafat să vină să ne spună nouă că ia decizia peste noi, când el, de patru luni de zile, nu reușește să reoperaționalizeze unitatea mobilă de ATI care zace în curtea Spitalului Municipal. Păi dacă avem o problemă, aici, în județul Timiș, cei de la București, în loc de restricții să ne trimită, ne-ar putea trimite mai multe vaccinuri.”

De cealaltă parte, primarul orașului salută prelungirea carantinei. Spune că este singura soluție pentru a ține pandemia sub control Și nu-l deranjează nici implicarea de la București. Ba chiar așteptă noi restricții, impuse de la nivel central. Mai ales că situația din Timișoara va fi discutată în ședință de Guvern.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Dominic Fritz, primarul Timișoarei: „Cred că e foarte bine ca Guvernul României să reflecte asupra sistemului după care se iau aceste decizii și vede ce se poate îmbunătăți. Nu putem să permitem să treneze această situație pentru încă un timp infinit. Trebuie acum să tragem această frână de urgență.”