• Președintele Klaus Iohannis a testat luni linia de tren care va lega Capitala de aeroportul Otopeni
  • Iohannis: „Îi felicit pe toți cei care au facilitat această dezvoltare. Sunt convins că acesta va fi ritmul impus pentru anii următori, un ritm care va schimba fața României”
  • Investiția a costat 400 de milioane de lei

Klaus Iohannis, președintele României : „Iată că planul de relansare economică pe care l-am elaborat împreună cu Guvernul Orban începe să își arate și partea practică și pentru a sublinia importanța dezvoltării feroviare am participat astăzi la un test pe singura linie nouă de cale ferată construită din anul 1984 încoace. (…) Este evident că în acest fel și în acest ritm vom reuși să modernizăm infrastructura din România. Nu întâmplător am participat la metrou, la autostradă. Dezvoltarea infrastructurii de transport este fundația pe care se clădește planul de relansare. România are nevoie de o dezvoltare economică sustenabilă și pentru asta e nevoie de infrastructură de transport. (…) Bani europeni am avut și până acuma, dar voință politică a fost puțină.”

Klaus Iohannis, Ludovic Orban și Lucian Bode au testat luni trenul pe ruta Gara de Nord – Aeroportul International Henri Coanda. Ministrul Transporturilor Lucian Bode a declarat în urmă cu o săptămână că linia de cale ferată Gara de Nod-Aeroportul Otopeni ar putea fi dată în folosință în 12 decembrie, odată cu noul mers al trenurilor. Acesta crede că distanța dintre Gara de Nord și Aeroport va fi parcursă în 15-17 minute, din 12 decembrie.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN