Preşedintele Parlamentului german a sosit la Kiev

Preşedintele parlamentului german, Baerbel Bas, a sosit duminică la Kiev pentru a discuta cu premierul despre invazia Rusiei în Ucraina şi pentru a comemora victimele celui de-al Doilea Război Mondial, a anunţat pe Twitter un oficial al instituţiei, citat de Reuters.

Germania este ferm alături de Ucraina și susține cu toată puterea sa aderarea Ucrainei la UE” , a declarat președintele Bundestag-ului, Berbel Bass, în timpul unei întâlniri cu Denis Schmigal.

De asemenea, premierul a precizat că au discutat despre arme, sancțiuni și finanțe și a îndemnat Germania să intervină pentru restabilirea Ucrainei.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ţinut anterior un discurs emoţionant cu ocazia Zilei Victoriei, când Europa marchează capitularea oficială a Germaniei în faţa Aliaţilor în cel de-al Doilea Război Mondial, spunând că „răul s-a întors” în Ucraina, dar că nu va putea scăpa de responsabilitate.

Cancelarul german Olaf Scholz este aşteptat să participe mai târziu duminică la o discuţie virtuală a G7 despre războiul din Ucraina, la care va participa şi Zelenski.

Înaintea reuniunii G7, Enrico Brissa, şeful de protocol al Bundestagului, a postat pe Twitter imagini cu Bas sosind cu trenul pentru a se întâlni cu premierul ucrainean Denys Shmyhal.

Germania a fost de acord să furnizeze Kievului arme grele, inclusiv obuziere autopropulsate, într-o răsturnare a unei politici de lungă durată de a nu trimite arme grele în zonele de război din cauza trecutului nazist al ţării.

În Rusia, Ziua Victoriei, pe 9 mai, este unul dintre cele mai importante evenimente naţionale – o comemorare a sacrificiilor făcute de Uniunea Sovietică în înfrângerea Germaniei naziste.

Exit mobile version