- Președintele SUA, Donald Trump a criticat Uniunea Europeană pentru „practici necinstite” în raporturile comerciale.
- Declarația liderului american vine cu câteva ore după de întâlnirea acestuia cu Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
- Trump: „Sper să încheie o înțelegere bună cu noi, altfel vor plăti scump”.
Președintele SUA, Donald Trump, a criticat Uniunea Europeană pentru ce denumește el a fi „practici necinstite” în raporturile comerciale, a transmis Politico.
Declarația liderului american vine cu câteva ore de la întâlnirea acestuia cu Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen pentru tranșarea problemei privind situația tarifelor comerciale. La îmbarcarea sa în avionul prezidențial, Air Force One, Președintele american a declarat că: „Noi în continuare negociem cu europenii, dar încă simt că nu ne-au oferit o înțelegere cinstită. Eu însă sper că vor încheia un acord bun cu noi, altfel vor plăti scump exact ce le spunem noi”.
De asemenea, acesta a reiterat ideea că blocul Uniunii Europene a fost creat întocmai pentru a lovi comercial Statele Unite, în ciuda schimburilor comerciale benefice între cele două părți.
În acest caz, partenerii transatlantici sunt în toiul negocierilor pentru a securiza o înțelegere de peste 1,7 trilioane de euro privind schimburile de produse. Dacă partea europeană nu vine cu o propunere până pe 8 iulie, atunci armistițiul lui Trump asupra tarifelor europene va înceta, acestea riscând să urce până la 50% și punând în pericol exporturile europene. Mai mult decât atât, mașinile și aluminiul european sunt deja supuse unor tarife de 25%.