Prețul poliței RCA ar putea crește cu 10-12%, dacă decontarea directă de la asigurator devine obligatorie

Proiectul privind decontarea directă obligatorie la poliţele RCA se află în con­tinuare în dezbatere publică, iar pasul ur­mător constă într-o hotărâre a guvernului, a spus Daniel Apostol, purtător de cuvând al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), pentru ZF.

„Decontarea directă obligatorie este în continuare în dezbatere publică şi aşteptăm să vedem pasul următor pe care îl va lua guvernul. Pot să confirm, după cum spunea Cristian Roşu, vicepreşedinte al ASF, un studiu de impact realizat la nivelul sectorului, pe datele actuale şi contextul de piaţă actual, nu dau concluzia că ar fi o explozie de preţuri la RCA, ci o estimare de majorare cu circa 10-12%. Vicepreşedintele ASF Cristian Roşu spunea că în alte condiţii de piaţă, dacă se ajunge la o nouă echilibrare, ar trebui să vedem doar câteva procente în plus la tarife“, a spus Daniel Apostol.

Opţiunea de decontare directă permite celui care achiziţionează o poliţă RCA să solicite despăgubirea, în cazul unui accident rutier, direct de la asigurătorul său, procesul fiind mai rapid, urmând ca după aceea asigu­rătorul să îşi recupereze banii de la compania de asigurări a şoferului vinovat.

Deşi opţiunea de decontare directă nu este încă obligatorie, consumatorii au o mentalitate orientată către cel mai mic preţ, dată fiind natura de oligativitate pentru încheierea unei poliţe RCA. Odată cu creşterile care vor apărea prin introducerea decontării directe ca fiind obligatorie la orice poliţă RCA, şoferii vor continua să se orienteze la cel mai mic preţ pentru că va exista în continuare un preţ mic în funcţie de specificul şoferului, maşinii şi de modul de analiză a fiecărui asigurător.

Cu toate acestea, asigurătorii nu îşi vor mai permite să ofere poliţe RCA la un preţ mult mai redus datorită noii legislaţii care obligă plata despăgubirii în termen de 10 zile de la notificarea acesteia de către asigurătorul persoanei care activează poliţa, iar sancţiunile sunt aspre, mai ales din cauza caracterului de execuţie a scrisorii de despăgubire, în cazul în care perioada de plată este depăşită.

Astfel, preţurile pentru poliţele RCA ar putea înregistra creşteri semnificative la unii asigurători, care vor fi nevoiţi să se alinieze într-o oarecare măsură nivelului mediu al preţurilor din piaţă pentru a putea face faţă plăţilor ulterioare cu despăgubirile.