• Medicamentele inovative sunt mai scumpe și mai greu de obținut pentru țările din Estul Europei.
  • Producătorii de medicamente cer prețuri mai mari în fiecare an, deja cu reduceri incluse în preț.
  • Statele cred că fac economii, însă în realitate sunt puse unele împotriva altora.

Pacienţii care suferă de cancer sau alte boli grave nu ştiu că preţurile medicamentelor de care au nevoie sunt stabilite prin acorduri secrete între guverne şi companiile farmaceutice.

O investigaţie recentă dezvăluiemecanismul prin care se formează preţurile pentru medicamentele în statele membre ale Uniunii Europene şi cum ajung statele mici să suporte costuri mult mai mari decât ţările bogate din vest.

Cum ajung statele mici din UE să plătească mai mult decât cele mari pentru medicamentele inovative?

Negocierile sunt complet secrete, iar oficialii trebuie să stabilească preţurile fără să ştie cât au plătit alte ţări. Astfel, statele mai mici şi mai puţin influente ajung să suporte costuri mult mai mari pentru aceleaşi medicamente.

Recomandări

PRESIUNEA CREȘTE ASUPRA LUI BIDEN
ÎI IA HARRIS LOCUL LUI BIDEN?
PE CINE FACE DE RÂS ȘOȘOACĂ?
RUSIA ÎL CONDAMNĂ PE GERSHKOVICH
UNDE FUGI DE CANICULĂ ÎN WEEKEND?
ZBORURI AFECTATE DE PANA DE LA MICROSOFT

De exemplu, în vestul Europei, preţul mediu anual pentru medicamentul KAFTRIO,
folosit în tratarea fibrozei chistice, este de aproximativ 71.000 de euro în Franţa şi
88.000 de euro în Olanda. În schimb, în Cehia, costul anual pe pacient este de
140.000 de euro, iar în Lituania guvernul a fost dispus să plătească până la 175.000 de euro pe pacient.

Care este cel mai afectată țară?

Ungaria este unul dintre statele cele mai afectate, unde multe medicamente esenţiale nu sunt decontate. Pacienţii din aceste ţări trebuie să facă mari eforturi pentru a obţine tratamentele necesare.

Ba chiar uneori sunt nevoiţi să călătorească în alte state.

Citește și