• Prezentatoarea BBC Lisa Shaw a murit din cauza vaccinului anti-Covid, spune medicul legist.
  • Prezentatoarea a fost internată după ce a avut dureri de cap, iar medicii au descoperit că suferise o hemoragie cerebrală.
  • Lisa a murit din cauza complicaţiilor apărute în urma vaccinării cu AstraZeneca“, spune Karen Dilks, medicul legist principal din Newcastle.

Prezentatoarea BBC Lisa Shaw a murit din cauza complicațiilor apărute în urma vaccinării anti-Covid, constată medicul legist, scrie BBC.

Lisa Shaw, angajată a staţiei BBC Radio Newcastle, a murit la vârsta de 44 de ani, în luna mai, la spitalul Royal Victoria, la aproximativ trei săptămâni după ce a primit prima doză a vaccinului AstraZeneca.

Prezentatoarea a fost internată după ce a avut dureri de cap, iar medicii au descoperit că suferise o hemoragie cerebrală.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL

Lisa a murit din cauza complicaţiilor apărute în urma vaccinării cu AstraZeneca“, spune Karen Dilks, medicul legist principal din Newcastle.

Shaw a început să se plângă de dureri de cap la câteva zile după vaccinare. A ajuns la un spital din Durham, unde medicii au descoperit că a dezvoltat cheaguri de sânge. Ulterior a fost transferată la infirmeria Victoria Royal, unde a primit mai multe tratamente, dar, în ciuda eforturilor, a murit pe 21 mai.

Tuomo Polvikoski, patolog, i-a spus medicului legist că Shaw se simțea bine şi era sănătoasă înainte de a primi vaccinul. El spune că dovezile clinice „susţin cu tărie ideea că problema de coagulare a sângelui la nivelul creierului a fost, într-adevăr, indusă de vaccin. Pe baza informaţiilor clinice disponibile, pare a fi cea mai probabilă explicaţie“.

Moartea lui Shaw a avut loc la câteva săptămâni după ce grupul consultativ din Marea Britanie a restricţionat utilizarea vaccinului Oxford/AstraZeneca pentru persoanele de peste 40 de ani, după ce au fost raportate mai multe cazuri de apariţie a cheagurilor de sânge după vaccinare. O serie de alte ţări au impus restricţii similare sau au suspendat în totalitate utilizarea vaccinului.

Shaw a primit prima doză a vaccinului pe 29 aprilie 2021. Ulterior a dezvoltat o tromboză indusă de vaccin şi trombocitopenie – o complicaţie rară şi agresivă asociată cu vaccinul AstraZeneca, care a fost cauza principală a deceselor.