„A fost admisă sesizarea. Având în vedere că este o premieră așteptăm considerentele CCR pentru a proceda în consecință. (….) Până la publicarea in MO, partea I, eu îmi asum în continuare prerogativele pe care le am. După publicare vom face tot ce este necesar pentru a găsi cea mai bună soluție în acest caz”, a spus Teodor Meleșcanu, în cadrul unei conferințe de presă, la Senat.
Întrebat dacă ia în calcul să candideze din nou pentru șefia Senatului, Meleșcanu a afirmat că vor exista consultări și că toate variantele sunt posibile.
„Vom vedea după ce se publică în Monitorul Oficial. O să avem consultări, vedem. Toate posibilitățile sunt deschise”, a subliniat Meleșcanu.
Judecătorii Curții Constituționale au decis, miercuri, că Teodor Meleșcanu a fost ales nelegal în funcția de președinte al Senatului.
CCR a dezbătut, miercuri, sesizarea de neconstituționalitate a parlamentarilor ALDE, PNL, PMP, UDMR și a unor senatori neafiliați privind alegerea lui Teodor Meleșcanu în funcția de președinte al Senatului.
Teodor Meleșcanu a fost ales pe 10 septembrie 2019, la propunerea PSD, președinte al Senatului.
PSD va propune un candidat pentru șefia Senatului, după consultările din partid
PSD va face o propunere de candidat pentru șefia Senatului, după consultările din forurile de conducere ale partidului, având în vedere că CCR a decis, miercuri, că numirea lui Teodor Meleșcanu în fruntea forului legislativ nu a fost legală.
„PSD a luat act de decizia de astăzi a Curții Constituționale a României privitoare la procedura de numire a senatorului Teodor Meleșcanu în funcția de Președinte al Senatului României. PSD va veni cu o propunere pentru funcția de Președinte al Senatului după consultarea în forurile de conducere ale partidului”, potrivit mesajului transmis de PSD pe Facebook.