Luxemburgul va deveni prima țară din Europa care va legaliza cultivarea și consumul de canabis, anunță CNN, care citează un comunicat al autorităților din ducat.

Conform noii legislații, cei cu vârsta de peste 18 ani din Luxemburg vor avea voie să consume canabis și să cultive până la patru plante în gospodărie.

Potrivit autorităților, decizia de a legaliza consumul și cultivarea va reduce drastic amenzile actuale pentru posesia acestui drog, care vor fi cuprinse între 29 și 581 de euro pentru posesia a trei grame sau mai puțin, față de amenzile actuale de 291 și 2.910 euro. Cu toate acestea, consumul de canabis în public va rămâne ilegal, transmite sursa citată.

Recomandări

AVERTISMENTUL LUI PUTIN CĂTRE OCCIDENT
CUM DEVII MAI PRODUCTIV LA MUNCĂ
ZIUA MONDIALĂ A RECICLĂRII
CUM VA FI VIAȚA ÎN WOVEN CITY
BIDEN FACE BANI PENTRU CAMPANIE
MACRON VA CERE ÎNCETAREA FOCULUI ÎN UCRAINA

Comercializarea semințelor ar fi, de asemenea, permisă în conformitate cu noua legislație, fără nicio limită privind cantitatea sau nivelurile de tetrahidrocannabinol (THC), componenta psihoactivă a canabisului.

Schimbarea de politică reprezintă o încercare a guvernului de a lua măsuri drastice împotriva infracțiunilor legate de droguri și a comerțului cu droguri pe piața neagră. Miniștrii vor putea acum să reglementeze piața de canabis, în prezent ilegală.