Primăria Capitalei vrea să refacă hărţile de zgomot

Primarul General al Capitalei, Nicusor Dan, sustine o conferinta de presa prilejuita de implinirea a zece luni de la preluarea mandatului, marti, 31 august 2021, in Bucuresti. EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO

Primăria Capitalei a anunţat miercuri că a atribuit contractul care vizează refacerea hărţilor de zgomot şi revizuirea planurilor de acţiune pentru gestionarea zgomotului în Bucureşti.

Oferta declarată câştigătoare este cea a Institutului de Cercetări în Transporturi – Incertrans, se arată într-un comunicat al Primăriei.

Valoarea contractului este de 296.900 de lei, fără TVA, cu o durată de execuţie de 14 luni, din care 5 luni pentru refacerea hărţilor de zgomot şi 9 luni pentru reevaluarea/revizuirea planurilor de acţiune.

Conform autorităţilor, hărţile strategice de zgomot se realiză în format grafic 3D, cu softuri specializate, pe următoarele straturi tematice: curbe de nivel, clădiri, spaţii verzi, aliniament drum, aliniament linii tramvai, amplasamente industriale. Acestea se modelează pentru cele trei surse de zgomot, trafic rutier, trafic feroviar-tip tramvai, industrie, şi pentru indicatorii anuali de zgomot.

În urma realizării hărţilor strategice de zgomot se obţin informaţii privind estimarea numărului de locuitori, a numărului de locuinţe şi a numărului de clădiri speciale (unităţi de învăţământ şi unităţi spitaliceşti) expuse la diferite intervale ale indicatorilor de zgomot Lzsn şi Ln”, a transmis primăria.

În cea de-a doua etapă, reevaluarea/revizuirea planurilor de acţiune pentru gestionarea zgomotului, se vor analiza măsurile din planul de acţiune implementat până în prezent şi se vor propune măsuri noi de reducere a zgomotului pentru fiecare dintre cele 3 surse de zgomot.

Hărţile strategice de zgomot se refac la cel puţin 5 ani. Hărţile existente ale Municipiului Bucureşti au fost realizate pe baza datelor şi indicatorilor din anul 2016.

Exit mobile version