• Demolarea chioșcurilor de la stația de metrou Ștefan cel Mare a început miercuri.
  • Radu Mihaiu, edilul Sectorului 2, a spus că acțiunea „nu a fost numai despre aplicarea legii”.
  • Mihaiu a anunţat că s-au găsit soluţii pentru comercianţii care îşi desfăşurau activitatea acolo.

Spațiile comerciale de la stația de metrou Ștefan cel Mare au fost demolate miercuri, lucru care i-a înfuriat pe comercianți. Totodată, Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2 al Capitalei, a precizat demolarea chioșcurilor „nu a fost numai despre aplicarea legii” și că s-au găsit soluţii pentru comercianţii care îşi desfăşurau activitatea acolo.

„Orice problemă are şi soluţie. Evenimentul de astăzi de la metrou Ştefan cel Mare nu a fost numai despre aplicarea legii. Nu a fost numai despre un semnal că epoca „şmecherilor intangibili” începe să apună. Ziua de azi a fost şi despre victime. Nu victime a celor care aplică legea, ci victime a celor şmecheri care au îndoit-o de prea mulţi ani. Mă refer la micii întreprinzători, care plăteau chirii către firma sindicatului Sindomet pe baza unui contract expirat, deşi spaţiile aparţin companiei statului, Metrorex. Vă vorbesc de oameni prinşi în capcana sistemului cinic creat de Rădoi – oameni care, deşi plăteau, erau ţinuţi în ilegalitate”, a scris Radu Mihaiu pe pagina sa de Facebook.

Ce soluții s-au găsit

Edilul a mai precizat că deţinătorii de spaţii din zona Obor şi-au arătat disponibilitatea să aloce locuri de desfacere pentru comercianţii care lucrau în chioşcurile de la metrou.

Recomandări

NE-A SALVAT VACCINUL?
ACȚIUNILE META SE SCUFUNDĂ
RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI
FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA

Soluţii pentru oamenii muncitori şi corecţi, dispuşi să facă afaceri legale, MEREU vor exista. Am fost surprins de un gest rapid de solidaritate, pe care îl transmit mai departe pentru cei interesaţi. În cea mai mare zonă comercială din ţară, zona Obor, deţinătorii de spaţii şi-au arătat deja disponibilitate să aloce locuri de desfacere pentru micile afaceri atrase în capcana Sindomet. Au spus că îi pot ajuta cu aranjarea spaţiilor conform nevoilor lor. Inclusiv le pot crea zone dedicate pentru anumite tipuri de produse”, a mai spus Mihaiu.