Primele imagini după incendiul devastator de la Institutul Matei Balș. Patru oameni și-au pierdut viața

Potrivit comandatului intervenției, la sosirea echipelor de intervenții incendiul se manifesta cu flacără deschisă, la parter, pe o suprafață de 100-120 mp. Au fost afectate 4 saloane, cu degajari mari de fum, și existau posibilități de extindere.

Trei persoane au fost găsite decedate, iar o a patra a fost resuscitată, dar și-a pierdut viața la scurt timp.

Pompierii au intervenit în interior și exterior cu 24 de echipaje, patru descarcerări și 10 microbuze pentru transport persoane.

Au fost evacuate aproxiativ 44 de persoane către spitalele de urgență, restul evacuate către celelalte pavilioane din spitalul Matei Balș. Din cei 44 de pacienți, doi erau în stare mai gravă.

Clădirea care a ars a fost construită în 1953 și a fost modernizată. Clădirea avea avizele necesare, iar cel mai recent control a fost efectuat în noiembrie”, a precizat Raed Arafat.

Potrivit autorităților, patru saloane sunt arse în totalitate. Din salonul în care a izbucnit incendiul focul s-a extins la un alt salon, de lângă și la alte două de vis-a-vis.

Exit mobile version