• Alegerile parlamentare vor avea loc pe 5 și 6 decembrie
  • Pe fondul pandemiei, numărul secțiilor de votare va fi mai mic
  • Doar 1000 români din un milion rezidenți în Italia s-au înscris la votul prin corespondență

Românii din Italia ar putea avea mai puține secții de votare la alegerile parlamentare din 5 și 6 decembrie față de anul trecut. Propunerea votului prin corespondență rămâne adevărat fiasco.

La ce să se aștepte românii

Aseară, ambasadorul României în Italia, George Bologan, a declarat într-o conferință cu reprezentanții români din Italia că ,,nu vor fi cozi, cu toate că multe dintre primăriile din Italia nu au răspuns la solicitarea organizării secțiilor de votare în mai multe orașe din Italia”.

Bineînțeles că ambasadorul recomandă înscrierea la votul prin corespondență, care se poate face până la 22 octombrie.

Recomandări

NE-A SALVAT VACCINUL?
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT
MORIȘCA DE PE MOULIN ROUGE A CĂZUT
ACȚIUNILE META SE SCUFUNDĂ
RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI
FII BOGAT ÎN ROMÂNIA

În Malta, nu există nicio secție de votare, iar românii votează doar prin corespondență.

De ce nu se înscriu românii din Italia la votul prin corespondență

Faptul că românii sunt reticenți și nu se înscriu la votul prin corespondență pare de neexplicat, însă tot aseară, în cadrul conferinței, reprezentanții asociaților au explicat faptul că procedura de înscriere este destul de complicată pentru mai mulți români: aceștia ar trebui să aibă acces la internet, să se înscrie pe platformă, iar apoi să meargă la poștă pentru validare.

În același timp, sunt mai mulți români care nu știu despre această posibilitate, în ciuda eforturilor depuse de statul român pentru informare.

Mai există o problemă, românii din Italia se tem că vor fi înregistrați undeva și vor fi obligați să plătească impozitele despre care se vorbește în ani electorali.

Reprezentanții asociaților sunt dispuși să-i ajute pe români să se înscrie, iar asta pare a fi soluția optimă.