Prof.univ.dr. Florin Stănică: „După 1990, horticultura și zootehnia au fost sectoarele agriculturii cel mai drastic lovite de așa-numita democrație”

  • Florin Stănică: Dintr-odată, ca țară, ca nație, noi am zis domne, nu mai avem nevoie de agricultură, e rușine să te duci în agricultură, ceea ce este o abordare totalmente greșită. Fiecare român se așază la masă și mănâncă, măcar de două ori pe zi. Ei mănâncă hrană produsă de niște agronomi, de niște horticulturi, de niște zootehniști, de la animale îngrijite de veterinari. Deci, este un domeniu nobil care a însoțit omul de-a lungul întregii lui existențe.
  • Florin Stănică: Eu încă nădăjduiesc. Vin copiii, dar știți ce se întâmplă? După 30 de ani, liceele astea și-au pierdut terenurile. Ele aveau ferme de producție. Baza materială este depășită, dacă mai au un tractor este din ăla U 650, de acum 40 de ani. Nu prea mai sunt profesori pentru că, între timp, au dispărut specializări pur și simplu.
  • Florin Stănică: Noi aveam peste 300.000 de hectare de plantații pomicole în România. La ora asta avem câteva mii, la standarde europene. La vița de vie aveam aproape 300.000 de ha de plantații de vie. Din fericire, după 2007 au fost niște programe de reconversie și s-au replantat vreo 50.000 de ha. Deci, în total, probabil că mai sunt cam 100.000 de ha de plantații viticole funcționale.

Prof.univ.dr. Florin Stănică, prorector la USAMV București, specialist în horticultură, spune că dispariția liceelor agroindustriale a adus cu sine și dispariția specialiștilor în agricultură în general și în horticultură, în special, ceea ce se vede în lipsa produselor românești în piețele agroalimentare și supermarketuri, dominate de importuri.

Florin Stănică arată că din exportatoare de mere, România a ajuns importatoare din Polonia, iar din renumele său de țară a prunului nu a rămas mai nimic, cum nu a rămas nici din suprafețele odinioare imense de plantații pomicole și viticole.

Rectorul USAMV București spune că deși există interes pentru investiții în acest domeniu, statul trebuie să le sprijine prin finanțare și prin stimularea asocierii între producători pentru ca aceștia să devină rentabili și să facă față concurenței externe. Florin Stănică mai spune că România oferă oportunități pentru investiții în horticultură și dă exemplul unei firme din Spania care cultivă afin la Dăbuleni.

Prezentăm principalele declarații ale prof.univ.dr. Florin Stănică sâmbătă, la Interviurile lui Cristoiu de la Aleph News:

Despre altoire și înmulțirea in vitro

Florin Stănică: Înmulțirea clonală se poate face in vitro, dar se face în continuare, pe suprafețe foarte mari, prin altoire. Altoirea rămâne principala metodă de înmulțire a materialului săditor pomicol și viticol, chiar dacă avem ca alternativă și îi învățăm pe studenții noștri și înmulțirea in vitro care este foarte valoroasă. Vă dau un singur exemplu. La nuc altoirea este foarte dificilă, asta face ca și prețul materialului săditor să fie foarte scump, un nuc altoit, nu prea mare, costă 25 de euro. Și din păcate îl aducem din Franța, Italia sau din altă parte. Sunt puțini în România care produc nuci altoiți. Știu o pepinieră care are succes pe domeniul ăsta.

Florin Stănică: Ei bine există și tehnica înmulțirii in vitro prin care un muguraș dintr-un soi de nuc românesc este luat, pus in vitro, și în niște condiții speciale de laborator din mugurașul ăsta se formează lăstar, lăstarii se tot înmulțesc, se înrădăcinează, și, teoretic cel puțin, în câteva luni noi putem să obținem zeci de mii sau chiar sute de mii de plante, pornind de la un singur mugure. E o metodă foarte răspândită, mai ales pentru arbuștii fructiferi afini, mure, zmeură. Acolo nu mai altoim.

Despre efectele dispariției liceelor agroindustriale

Florin Stănică: Ele există, au diferite nume, sunt licee tehnologice. Durerea mea este că, din păcate, foarte multe dintre aceste licee, care erau o forță înainte de 89, și-au schimbat profilele. La Șimleul Silvaniei, din câte știu eu, nu mai există niciun fel de secție de horticultură. Erau două clase. Era o clasă de Zootehnie, era o clasă de agronomie, deci de cultură mare, erau clase de medicină veterinară. Și-au schimbat profilele pentru că după 1990, dintr-odată, ca țară, ca nație, noi am zis domne nu mai avem nevoie de agricultură, e rușine să te duci în agricultură, ceea ce este o abordare totalmente greșită. Fiecare român se așază la masă și mănâncă, măcar de două ori pe zi. Ei mănâncă hrană produsă de niște agronomi, de niște horticultori, de niște zootehniști, de la animale îngrijite de veterinari. Deci este un domeniu nobil care a însoțit omul de-a lungul întregii lui existențe. Și va continua să fie așa chiar dacă unii se laudă că fac carne in vitro, da? Carne sintetică.

Florin Stănică: Asta este o meserie de care țara asta are nevoie și pentru a dezvolta toată agricultura românească este nevoie de oameni pregătiți pentru că la ora asta agricultura pe care noi o practicăm nu mai seamănă cu cea pe care o practicau bunicii sau tatăl meu. Este o tehnologie totalmente schimbată. Deja discutăm de digitalizare, vorbim de drone, de tot felul de tehnologii moderne. Producem fructe în sere sau în solarii. Cireșe, cu o lună înainte de cireșele din câmp, le facem în sere. Noi avem acum un sistem de protecție împotriva ploii tocmai pentru că știm că dacă plouă întruna nu ai cum să faci cireșe în România.

Florin Stănică: Eu încă nădăjduiesc. Vin copiii, dar știți ce se întâmplă? După 30 de ani, liceele astea și-au pierdut terenurile. Ele aveau ferme de producție. Baza materială este depășită. Dacă mai au un tractor, este din ăla U 650, de acum 40 de ani. Nu prea mai sunt profesori pentru că, între timp, au dispărut specializări pur și simplu. Nu mai era la modă să faci zootehnie sau să faci horticultură. Mediu sau protecția mediului. Toată lumea protejează mediul. Au apărut tot felul de specialități. Economie sau nu știu ce alte minuni din astea.

Florin Stănică: Aceste licee dădeau în primul rând forța de muncă calificată, dar și acei tehnicieni pe care noi îi aveam în toate fermele de producție și care țineau ferma. Tehnicianul foarte bine specializat. Cei mai buni elevi din liceele agricole, care decideau să meargă spre facultate, deveneau ingineri și se întorceau în ferme. Dar exista acestă forță de muncă calificată pe care se sprijinea ferma. Acum nu mai există tehnicianul.

De ce soiurile românești sunt greu de găsit

Florin Stănică: Le dau studenților temă de casă. Până la cursul următor vă duceți în supermarket și îmi notați toate speciile de fructe pe care le găsiți, toate soiurile, originea, atât la fructe proaspete, cât și la fructe uscate. Când se întorc de la piață, studenții mei sunt oripilați și spun: domn profesor, păi 20% sunt românești, restul vin de-afară.

Florin Stănică: Ce s-a întâmplat după 90? Horticultura și zootehnia după aceea au fost sectoarele agriculturii cel mai drastic lovite de așa numita democrație, de reorganizarea agriculturii, pentru că în horticultură, să vorbim despre pomicultură, suprafețele acelea masive de plantații pomicole s-au împărțit între foștii proprietari. Ca să întreții o plantație de genul ăsta ai nevoie de școală. Exact ce vă spuneam. Ai nevoie de specialiști și de bani. Asta înseamnă că trebuie să știi când să tai pomii și cum să-i tai, apoi tebuie să știi cum să faci tratamente și cu ce să le faci, trebuie să ai cu ce să faci acele tratamente. Oamenii care și-au luat pământurile în 90 și după aceea nu aveau nici cu ce, nu știau nici cum și nu aveau mijloace, nu aveau bani șă-și susțină aceste plantații în producție. După câțiva ani de zile în care pomii nu sunt tăiați, vița de vie nu o tai, nu o stropești nu-i faci nimic, normal că ele se distrug practic, ajung într-o stare de abandon așa cum avem la ora asta.

Florin Stănică: Noi aveam peste 300.000 de hectare de plantații pomicole în România. La ora asta avem câteva mii, la standarde europene. La vița de vie aveam aproape 300.000 de ha de plantații de vie. Din fericire, după 2007 au fost niște programe de reconversie și s-au replantat vreo 50.000 de ha. Deci în total probabil că mai sunt cam 100.000 de ha de plantații viticole funcționale. Aici e marea problemă. La ora asta sunt puțini producători, discutăm de ferme mari, care produc.

Florin Stănică: În 2014, am început un program de investiții în plantații pomicole. S-a început greu, s-au făcut ghidurile, am pierdut câțiva ani prețioși. Dar ce e important de spus e că s-au cheltuit toți banii pe măsura respectivă, 300 și ceva de milioane de euro. Dar este prea puțin. Au rămas vreo 200 de proiecte nefinanțate că nu mai ajunseseră banii. Deci există dorință de a înființa plantații noi. Ceea ce se face se face cu tehnologii moderne, cu soiuri bune, chiar cu sisteme de protecție anti-ploaie, cu sisteme de irigații, cu împrejmuire, dar e nevoie de investiții serioase în domeniul horticol.

Florin Stănică: Același lucru și în zona legumiculturii, pentru că știm foarte bine că în România sunt zone mari în care se produc legume. Dar acum mai apare o problemă, care este valabilă și pentru pomicultură. Lipsa asocierii. Noi nu am reușit să facem oamenii să înțeleagă că fără asociere sunt predispuși pieirii.

Despre mafia intermediarilor

Florin Stănică: Există o siguranță o mafie a acestor intermediari, care, practic, joacă prețul la cumpărare în funcție de slăbiciunea producătorului. În general, marii importatori lucrează foarte mult cu rețele de magazine sau merg și pe piața liberă. Dacă ne ducem pe oricare din drumurile naționale, vom vedea din loc în loc niște mașini cu fructe și ai avea impresia că alea sunt fructe românești. Nici vorbă pentru că soiurile alea nu sunt coapte la noi când ele se vând.

Florin Stănică: Bineînțeles că e rentabil la ora actuală să investești în livezi. Sunt foarte mulți investitori care s-au orientat spre treaba asta. Vă dau un exemplu. Este o firmă spaniolă care a cumpărat – eu știu de vreo 60 de ha gata plantate, dar au mult mai multe hectare cumpărate, în zona Dăbuleni, pe nisipuri. Nu au folosit sistemul de irigare deoarece canalul e fără apă, s-au apucat și au forat puțuri. Și au 60 de ha de afin, o frumusețe, după toate regulile tehnologice și exportă 90-95% din producție. Pentru că produc aici în condiții ca lumea, teren foarte bun, cu soare, cu tot ce-i trebuie, fructele de calitate deosebită, costul forței de muncă nu este ridicat și atunci firma respectivă vinde tot în afară, la prețurile de acolo.

România, țara prunului

Florin Stănică: România, după părerea mea, este țara prunului. Așa le spun și studenților mei. Noi avem în zona de deal condiții foarte bune pentru cultura prunului. Avem o tradiție îndelungată. Ne-au bătut sârbii și la asta. Sârbii sunt în fața noastră. Noi eram cel mai mare producător de prune european. În 2017, în Germania, lângă Munchen, s-a ținut congresul internațional de prun. Am fost prezent acolo, împreună cu colegii mei, am prezentat niște lucrări științifice și ne-am dus să vizităm o piață en gros. Și aveam de gât numele și țara. Proprietara acestei piețe imense se uită la mine și zice Florin, unde sunt prunele românești? Păi zic eu, unde să fie, în România. Și zice măi, dar de ce nu mai trimiteți prune aici? Eram buni prin calitatea prunelor pe care noi le exportam.

De ce sunt bune fructele și legumele românești

Florin Stănică: Fructele și legumele românești sunt bune pentru că acest pământ este binecuvântat, prin compoziția sa, cu microelemente, cu condiții bune, cu soare. Cu tot ce-i trebuie ca soiul respectiv să-și exprime calitățile. Noi nu mai exportăm aproape nimic. Sunt producători de afine, care exportă, sunt producători de cireșe, care reușesc să exporte. Dacă prunul a fost neglijat, deci noi nu am mai plantat plantații moderne pentru consum în stare proaspătă și e mare păcat că nu o facem, la măr ne-au bătut polonezii.

Florin Stănică: Noi am stat foarte bine cu merele. Produceam peste un milion și jumătate de tone de mere și exportam pe piața de vest, foarte mult pe piața de Est. Mi-aduc aminte când lucram la IAS trimiteam trenuri întregi în URSS. Polonezii s-au organizat spre deosebire de noi. În ce sens. S-au dus, au învățat meserie în vest, s-au întors acasă, ei nu au avut colectivizare și au avut terenurile nefărâmițate și s-au apucat, urmând tehnologiile din vest, soiurile noi, aduse de acolo, s-au apucat și au făcut plantații și depozite.

Ce trebuie să facă statul român

Florin Stănică: Statul trebuie să finanțeze două lucruri în primul rând, în acest moment. Plantațiile pomicole noi, cu soiuri noi, cu tehnologii noi, deci practic să continuăm acest program de investiții în plantațiile pomicole. Doi, să finanțeze cu toate mijloacele cooperativele. Există măsuri pentru stimularea acestor cooperative. Dar românii sunt foarte îndărătnici. S-au păcălit odată cu CAP-urile și le-a rămas în mentalul colectiv că dacă te asociezi vine statul și te naționalizează. E o prostie. Și poate că mai există o chestiune care ține, cred eu, de specificul nostru. Nu există încredere. Dacă unul va ajunge președintele cooperativei, ceilalți vor spune aaa, păi ăsta și-a băgat merele în față. Și lucrul ăsta se poate face cu transparență.

Averea Universității de Agronomie București și un decret regal

Florin Stănică: USAMV București are 8000 de hectare, cu totul. Din care cam 1000 de hectare sunt repartizate în 3 stațiuni didactice și de cercetare. Cam 500 de hectare la Moara domnească, lângă București. Acolo avem vreo 60 de ha de măr, 5 ha de nuc, avem prun, avem cais. Avem 19 ha de lac. Avem colecția națională de rase de rațe și gâște, avem cultură mare și avem un poligon foarte interesant, de care se ocupă colegii de la agricultură, unde studiază asolamente, rotația culturilor de cîmp la grâu, sfeclă, floarea soarelui pe același loc de vreo 60 de ani. Un lucru incredibil. După aceea, avem două stațiuni în județul Buzău, primit în 1929 când Universitatea se chema Academia de înalte studii agronomice din București, prin decret regal. Atunci am primit cam 500 de hectare, constituind două stațiuni Istrița, specializată pe pomicultură și cea mai veche pepinieră românească în domeniul pomicol (…) și stațiunea de la Pietroasa, care e specializată pe viticultură și vinificație. Este o podoabă a dealurilor noastre. E chiar în centrul podgoriei Dealu Mare unde avem 100.000 de sticle într-o colecție de vinuri, unică în România.

Despre lipsa muncitorilor și congresul zmeurei

Florin Stănică: Avem probleme cu forța de muncă, ca toată agricultura, pentru că forța de muncă românească este prin Germania, prin Elveția. Culeg zmeură. I-am găsit acum doi ani. Am fost la congresul de zmeură. Am fost peste 150 de specialiști din toată lumea. Zmeură și coacăz. Există congres de afine. Anul ăsta trebuia să fie în Canada. La un congres de zmeură se discută foarte multe. Se pleacă de la studierea noilor soiuri. În orice domeniu apar an de an soiuri noi și cei care reușesc să realizeze astfel de soiuri vin și le prezintă. Cum se cumportă, ce gust au, ce mărime, ce sensibilități, ce probleme. După aceia, vine partea cealaltă cu tehnologia. Cum să le cultivăm.

Schimb de nuci cu China

Florin Stănică: Chinezii sunt mari producători. Dacă vă uitați pe statistici, veți vedea că această țară este pe primul loc la marea majoritate a speciilor pomicole. Să nu uităm că piersicul, caisul, lămâii, mandarinele provin din China. Curmalul pe care noi îl promovăm la Facultatea de horticultură provine din China. E un bazin genetic incredibil. În 1995, am început niște programe de colaborare bilaterale pe linie de știință și tehnologie și am fost implicați pe aceste programe. La început am făcut un program pe cultura nucului. Și au luat ramuri de nuc de la noi și noi, prin reciprocitate, am adus ramuri de nuc chinezesc. E mult mai productiv decât nucul nostru.