• PSD a anunțat Poliția cu privire la faptul că congresul PNL din acest weekend încalcă legislația contra răspândirii COVID-19.
  • PNL spune că congresul este o producție artistică pentru ca congresul să aibă loc fără probleme.
  • În jur de 5000 de oameni sunt așteptați la eveniment.
  • Congresul PNL va avea loc sâmbătă.

PSD a anunțat Poliția, Jandarmeria și IGSU în legătură cu organizarea congresului PNL: „Nu respectă rigorile legale în vigoare și, ca atare, capătă aspectul infracțiunii sancționate de art. 352 din Codul Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor”.

„Vă înaintăm prezenta sesizare referitoare la pregătirile Partidului Național Liberal în vederea săvârșirii unei infracțiuni deosebit de grave care pune în pericol sănătatea publică din București şi din întreaga țară. Conform declarațiilor publice ale reprezentanților PNL, acest partid intenționează să organizeze, sâmbătă, 25 septembrie 2021, un congres politic, la care urmează să participe, cu prezență fizică, într-o singură incintă, peste 5.000 de invitați din partea organizațiilor județene ale PNL din întreaga țară”, scrie în sesizarea social-democraților transmisă Poliției, Jandarmeriei şi Inspectoratului General pentru Situații de Urgență..

PSD arată că pentru organizarea acestui eveniment politic, în declarațiile publice reprezentanții PNL au invocat prevederile HG 990/2021, Art 1, pct. 4, conform cărora „organizarea şi desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului şi cu purtarea măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori”.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK

PNL spune că congresul este o producție artistică, însă nu se încadrează în prevederile legale

„Deşi reprezentanții PNL încearcă să insinueze că această întrunire politică ar reprezenta o producție artistică, în fapt congresul politic nu se încadrează la niciuna dintre activitățile culturale definite conform legii. Activitățile care se încadrează în prevederile legale invocate de PNL sunt definite la pct. 7 din Anexa 3 la Hotărârea nr. 932/9 septembrie 2021, respectiv . Deci doar activitățile acestor instituții şi nu ale unui partid politic se pot desfășura în condițiile reglementate la , Art 1, pct. 4, din HG 990/2021”, se menționează în sesizarea PSD.

Social-democrații precizează că, potrivit art. 3, lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 21/2007, privind instituțiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfășurarea activității de impresariat artistic, activitățile care pot fi considerate producții artistice sunt următoarele: spectacolele sau concertele înfățișate direct publicului de către artiști, interpreți şi/sau executanți şi pot fi: spectacole dramatice, coregrafice, de operă, operetă, folclorice, de revistă, cabaret, de circ, de păpuși şi/sau marionete, de teatru instrumental, respectiv concerte de muzică academică, simfonică, vocal-simfonică, camerală, corală, folclorică, electronică.

Argumentul PSD

„Chiar dacă metaforic Congresul PNL ar putea fi asociat cu unele dintre aceste activități, din punct de vedere juridic evenimentele politice nu pot fi asimilate categoriei. Prin urmare, organizarea unui congres politic cu 5.000 de participanți cu prezență fizică nu respectă rigorile legale în vigoare şi, ca atare, capătă aspectul infracțiunii sancționate de art. 352 din Codul Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor. Drept urmare, având în vedere că un astfel de eveniment politic nu respectă măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, organizarea unui astfel de congres, cu un număr atât de mare de persoane, care provin de pe întreg teritoriul național riscă să contribuie semnificativ la răspândirea virusului SARS-CoV-2 la nivelul întregii populații, ceea ce ar constitui o amenințare gravă la sănătatea publică din România. Prin urmare, vă solicităm să luaţi toate măsurile necesare pentru prevenirea şi împiedicare comiterii unei astfel de infracțiuni, inclusiv prin sancționarea şi dispersarea celor care vor încerca să participe la această întrunire eminamente politică”, conform PSD.

Congresul PNL va avea loc sâmbătă, în prezența a 5.000 de delegați.

Rata de infectare este, vineri, de 3,77 la mie în București. Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a anunțat că se întrunește pentru a decide noi restricții.