PSD va depune o nouă moțiune împotriva unui ministru. Ciolacu: „E un om de bun simţ, dar funcţia l-a doborât”. Cum se apără oficialul

Planul de guvernare al lui Ciolacu: Executiv minoritar sau de uniune națională condus de Rafila

Planul de guvernare al lui Ciolacu: Executiv minoritar sau de uniune națională condus de Rafila

Partidul Social Democrat a anunțat, prin vocea liderului Marcel Ciolacu, că va depune o nouă moțiune simplă împotriva unui ministru. De această dată, aceasta va fi împotriva lui Claudiu Năsui, actualul ministrul al Economiei.

Social-democrații îl acuză pe Năsui că „a avut cont de administrator şi a putut să intervină” în procedura de alocare a ajutoarelor financiare din fonduri europene pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

Domnu Năsui… au depus 27.000 de IMM-uri, 27.000 de companii româneşti au trimis dosare, hârtii, le-au cerut zeci de hârtii. A venit un ministru – e un om de bun simţ, dar funcţia l-a doborât – plus că există suspiciuni clare de măsluire. Prima oară le-au spus oamenilor: dom-le primii care accesează vor primii serviţi o regulă clară, corectă. Au stat oamenii cu calculatoarele în mână, ca să acceseze primii, au fost serviţi ultimii, în ultimele 48 de ore, după ce domnul Năsui a avut cont de administrator şi a putut să intervină într-o procedură de selecţie pe bani europeni”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri seară, într-o emisiune la România TV.

Ciolacu: „Eu mă mir că nu a descins DNA-ul într-un astfel de caz”

Mai mult, Ciolacu a mai precizat că „presupune” că DNA și Oficiul de Luptă Anti-Fraudă s-au autosesizat în cazul cu privire la faptul că ministrul Economiei ar fi intervenit în alocarea fondurilor pentru micile companii

Dar nu trebuie să o am eu, eu o să depun moţiune simplă, eu vreau să văd cum USR-ul nu va vota împotriva unui ministru pe care are suspiciune clară că există, a făcut un caz de corupţie.Eu mă mir că nu a descins DNA-ul într-un astfel de caz, când vorbim de bani europeni şi de o sumă atât de mare şi de 27.000 de companii care au fost blocate să aibă acces la acest program”, a adăugat liderul social-democrat.

Claudiu Năsui a reacționat

Declarația ministrului Claudiu Năsui cu privire la intenția PSD de a depune o moțiune care îl vizează.

Am luat act de anunțul președintelui PSD, domnul Marcel Ciolacu, privind intenția de a depune o moțiune împotriva mea în Parlament. Am văzut și motivul. Nu este nicio problemă că am avut cont pe platforma de granturi acordate IMM-urilor (Măsura 3). Zilele în care am accesat-o au fost 29 de decembrie si 31 decembrie, înainte să fi fost vreo informație relevantă pe ea. Asadar, nici vorba de intervenit într-o procedură de selecţie. Pentru că vreau să fiu 100% transparent și pentru că asta vreau să se întâmple și cu administrația din România, am cerut la STS log-ul accesului pe platformă aferent contului meu. În cazul in care PSD depune moțiunea, voi prezenta în Parlament log-urile puse la dispoziție de STS”, a reacționat Năsui.

Năsui: „Când vezi că există o problemă, trebuie s-o anunți”

Am vrut să vad fiecare pas din procedura de înscriere a IMM-urilor și să o optimizez, motiv pentru care am folosit platforma de câteva ori în două zile. Am urmărit să măresc ritmul de evaluare. Ca dovadă, ritmul de procesare a crescut ulterior eficientizării platformei de la 90 de dosare pe zi la peste 800 pe zi.

În altă ordine de idei, în momentul în care am aflat că există suspiciuni legate de unele înscrieri în platformă, am anunțat imediat. Când vezi că există o problemă, trebuie s-o anunți. Am cerut oprirea accesului la platformă și am emis un comunicat legat de această acțiune în aceeași zi. Lucrurile acestea sunt verificabile în presă și în arhiva de comunicate a Ministerului.

Am arătat foarte transparent toate problemele și am depus inclusiv o plângere penală in rem la DNA legata de suspiciuni de coruptie in acest caz, de comun acord cu domnul premier, Florin Cîțu”, a mai spus Năsui.

Exit mobile version