PSD, reacție la adresa Ralucăi Turcan: A participat la petreceri după teste antigen. Doar voi aveți voie? Ceilalți cetățeni, nu?

  • PSD acuză că autoritățile vin acum și transmit că „am fost toți niște fraieri că i-am ascultat, că le-am permis să ne intimideze și să ne blocheze în case”
  • PSD: Prin vocea doamnei Turcan – încă ministru al Muncii – aflăm că ea a participat la petreceri și la alte activități fără mască și distanțare, pentru că cei prezenți au făcut teste rapide antigen. Cuuumm???
  • Social-democrații mai acuză reguli „haotice și aberante pentru cetățenii simpli” și mai „suple și prietenoase” pentru autorități: „Dl. Cîțu? Dl. Orban? Dl. Iohannis? Ce părere aveți? Tolerați această nouă discriminare a românilor? Doamna Turcan mai este ministru?”.

PSD acuză că Raluca Turcan a participat la petreceri și la alte activități fără mască și fără a păstra regulile de distanțare pentru că cei prezenți au făcut teste rapide antigen, însă oamenii de rând nu au voie să facă asta: „Doar voi aveți voie? Ceilalți cetățeni, nu?”.

„Au lăsat mii de oameni fără loc de muncă, au distrus cultura, au îngropat industria ospitalității, ne verifică și ne numără ca pe vite în biserici, la slujbe, înmormântări, botezuri sau cununii, ne amenință că ne amendează dacă mergem la slujba de Înviere! Cel mai grav: au distrus o generație de copii cu deciziile aberante de a închide toate școlile, în loc să testeze gratuit și des pentru a izola doar cazurile pozitive!”, se arată într-o postare a PSD pe Facebook.

PSD acuză că autoritățile vin acum și transmit că „am fost toți niște fraieri că i-am ascultat, că le-am permis să ne intimideze și să ne blocheze în case”.

„Prin vocea doamnei Turcan – încă ministru al Muncii – aflăm că ea a participat la petreceri și la alte activități fără mască și distanțare, pentru că cei prezenți au făcut teste rapide antigen. Cuuumm??? Doar voi aveți voie??? Ceilalți cetățeni, nu?? Elevii și profesorii nu au voie să facă teste rapide, pentru a merge la școală normal? Cei care au evenimente în familie nu pot proceda la fel? Teatrele, cinematografele, restaurantele, locurile de joacă pentru copii, concertele etc nu pot reveni la o activitate – fie și restrânsă -, asigurând testare rapidă și simplă din salivă?”, continuă postarea.

Social-democrații mai acuză reguli „haotice și aberante pentru cetățenii simpli” și mai „suple și prietenoase” pentru autorități: „Dl. Cîțu? Dl. Orban? Dl. Iohannis? Ce părere aveți? Tolerați această nouă discriminare a românilor? Doamna Turcan mai este ministru?”.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a participat la un eveniment de plantare de copaci în zona montană din Tălmaciu, județul Sibiu, unde a fost fotografiată fără mască. După eveniment, un participant a aflat că are COVID-19.

Ministrul a susținut că cei care au participat la acțiunea de împădurire de sâmbătă au făcut teste antigen. „De asemenea, la locația din aer liber, situată pe deal, au fost disponibile măști și dezinfectanți. Cea mai apropiată localitate se află la 6 km, unde rata de infectare era de 0,33.

Fotografiile invocate nu au fost reprezentative pentru ansamblul celor aproximativ 5 ore petrecute în aer liber. Măștile au fost purtate, cu puține excepții, de regulă când se făceau fotografii, se servea masa sau când se consumau băuturi răcoritoare. Rămân o adeptă a măștii de protecție și a vaccinării și cred în continuare, cu tărie, în nevoia respectării măsurilor”, a scris Turcan pe Facebook.