- Cinci parlamentari vor să limiteze accesul la informaţii de interes public
- Proiectul de lege dă posibilitatea autorităţilor să refuze solicitări pe motiv că sunt trimise cu „rea-credinţă”
- De-a lungul timpului au existat mai multe iniţiative de modificare a Legii 544/2001
Patru deputaţi PSD şi unul de la PNL propun modificarea Legii 544/2001, astfel încât liberul acces la informaţii de interes public să fie limitat sau chiar refuzat.
Asta înseamnă că autorităţile ţi-ar putea refuza solicitările dacă vor considera că cererea ta e făcută cu „rea-credinţă”.
Dar și dacă volumul informaţiilor solicitate depăşeşte 50 de pagini. În plus, ai putea plăti toate costurile scanării sau printării documentelor.
În prezent, legea obligă autoritățile să îți răspundă în cel mult 30 de zile. Chiar şi aşa, unele instituţii deja refuză să dea anumite date, de multe ori pentru că ar avea prea mult de muncit.
Între timp, liberalul Florin Roman şi-a retras semnătura de pe proiectul de lege şi a spus că parlamentarii din PNL nu vor vota documentul. Același lucru au transmis și parlamentarii PSD, prin Sorin Grindeanu.