• Moțiunea intitulată „Pas cu pas, am ajuns în colaps educațional, PNL a creat o Românie needucată” va fi discutată azi în plenul Camerei Deputaților
  • 93 de deputați de la PSD și Pro România cer demisia imediată a ministrului Educației
  • Moțiunea simplă va fi dezbătută azi, începând cu ora 16:00, și va fi votată miercuri

Grupul Parlamentar Pro Europa va depune azi o moțiune simplă împotriva Ministrului Educației, Monica Anisie. Titus Dobre, deputat Pro România, a anunțat că și deputații PSD susțin demersul lor, aceștia reclamând proasta gestionare a sectorului educațional din România de către guvernul PNL, în special „lipsa de viziune şi de strategie, care a făcut ca preşcolari, elevi, studenţi, părinţi, bunici şi personal din învăţământ să trăiască luni de zile în panică şi nesiguranţă”.

„Având în vedere haosul provcat în educație de ministrul Monica Anisie, vă anunțăm că deputații Grupului Pro Europa, împreună cu grupul PSD, depun astăzi o moțiune simplă. Astfel, prin moțiunea intitulată ‘Pas cu pas, am ajuns în colaps educațional, PNL a creat o Românie needucată’, cerem constatarea eșecului, respectiv demiterea imediată a ministrului Educației”, a declarat Titus Dobre.

De asemenea, semnatarii documentului o acuză pe Monica Anisie că nu a prezentat un set de proceduri și măsuri de criză ce vizează cadrele didactice, personalul didactic auxiliar, directorii, inspectorii și personalul nedidactic.

Recomandări

NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT
MORIȘCA DE PE MOULIN ROUGE A CĂZUT
ACȚIUNILE META SE SCUFUNDĂ
RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI

„Doamna Anisie trăieşte în ‘bula ei de la partid’ şi pe zi ce trece, pas cu pas, creează şi mai mare haos în sistemul de învăţământ. Părinţii elevilor din clasele terminale sunt oripilaţi de ideile vehiculate cu atâta lejeritate de doamna Anisie. (…) În ultimele două luni am văzut cu toţii ce înseamnă ca un politruc neprofesionist să conducă învăţământul românesc. Situaţia de criză ar fi trebuit să evidenţieze abilităţile de leadership şi competenţele de manager ale ministrului Educaţiei. În schimb, am văzut bâlbâieli, răzgândeli neargumentate, declaraţii contradictorii ale tuturor reprezentanţilor guvernamentali, lipsă de înţelegere a riscurilor sistemului şi completă lipsă de viziune”, se arată în textul moțiunii.

Moțiunea simplă are rol consultativ. Spre deosebire de moțiune de cenzură care poate duce la căderea unui guvern, moțiunea simplă are ca efect doar adresarea unui avertisment politic, fară ca cei vizați să fie obligați să o respecte.

„Ne bazăm pe demisia doamnei ministru dacă această moţiune trece”, se specifică în documentul semnat de deputații PSD și Pro România.

Moțiunea simplă va fi dezbătută azi, începând cu ora 16:00, și va fi votată miercuri.