Puncte cheie din dezbaterea electorală Trump – Biden. Ce argumente au adus cei doi cu privire la politica externă, imigrație, economie, avort

Oamenii care au condus America în ultimii 8 ani au stat față în față pentru prima dată în această campanie electorală, într-o dezbatere la CNN.

Puncte cheie:

POLITICĂ EXTERNĂ

„Dacă era un președinte bun, nu eram aici acum. Suntem o națiune în declin, și suntem in declin din cauza lui Biden.

Politicile lui militare sunt nebune, ne va duce la al Treilea Război Mondial, și suntem mai aproape de al Treilea Război Mondial decât ne putem imagina, iar Biden ne duce acolo. Kim Jong Un și Xi nu-l respectă pe Biden, nu le e frică de el. Biden ne conduce în al Treilea Răboi Mondial.

Rusia a luat mult teren de la Bush, Obama, Biden, dar n-a luat nimic de la mine. Dar acum va lua totul din cauza lui Biden. E un război care nu ar fi trebuit să înceapă, care n-ar fi început niciodată cu mine.

E atât de trist că ucrainenii au pierdut atât de mulți oameni, că au atât de multe orașe distruse, din cauza deciziilor proaste ale lui Biden. Veteranii noștri nu-l pot suporta pe Biden.

Dacă aveam un președinte respectat de Putin, nu ar fi invadat Ucraina. Mulți oameni sunt morți, mai mulți decât știm, poate cifrele sunt duble sau triple.

A fost așa oribil, așa de jenant în Afghanistan, că atunci când Putin a văzut asta, a prins curaj.

Putin n-ar fi invadat niciodată Ucraina sub administrația mea – la fel ca Israel. Niciodată n-ar fi fost atacat de Hamas.

Războiul din Ucraina e un război care nu trebuia să înceapă – dacă aveam un lider.

Biden a dat peste 200 miliarde Ucrainei. De fiecare dată când Zelenski vine în țară, pleacă cu 60 de miliarde, e cel mai tare om de afaceri. Nu ar trebui să cheltuim atat. O să opresc războiul înainte de 20 ianuarie. Avem un ocean care ne desparte. Europenii au cheltuit mai puțin ca noi pentru Ucraina.

De fapt, Israelul vrea să continue războiul, nu Hamas. Biden a devenit ca un palestinian, dar ei nu-l plac, că e un palestinian prost.

Pe Evan Gershkovich o să-l scot imediat din Rusia, chiar înainte să preiau mandatul, o să-l eliberez pe Evan. Putin cere miliarde și miliarde pentru că Biden plătește mereu. Eu am scos 58 de oameni, fără să dau un ban.

Biden nu a concediat niciodată pe nimeni. Eu am concediat, nu e ușor să faci asta, dar eu am concediat. Biden nu concediază. Trebuia să concedieze fiecare militar din Afghanistan, cel mai rușinos moment din istoria noastră. Ai concediat pe cineva pentru că a lăsat să vină 800.000 de oameni, din închisori, din ospicii care ne-au distrus țara?

Joe, țara noastră e distrusă. Ești cel mai prost președinte din istoria SUA.

Acum Biden vine cu mici schimbări la graniță, nesemnificative. Dacă câștigă alegerile, țara noastră nu are nicio șansă.
Nu vom mai avea o țară, e cel mai prost din istorie”.

„Trump vrea să ne scoată din NATO. Poate ne desparte un ocean, dar vom interveni oriunde putem opri războiul. Putin vrea să pornească un razboi nuclear, Trump îl susține. Apropo, SUA au încă 50 națiuni în jurul lumii care sprijină Ucraina. Niciun război major nu a rămas doar în Europa.

Suntem țara care progresează, cea mai puternică țară, care-și ține cuvântul, toți aliații au încredere în noi, iar cei cărora Trump le trimite scrisori de iubire, Kim Jong Un și Putin etc., să nu se pună cu noi.

Dacă vreți război mondial, lăsați-l pe Putin să ia Ucraina, acolo veți avea razboi. Putin e un criminal de război. Dacă ia Ucraina, ce credeți că se va întâmpla? Toți banii pe care-i dăm Ucrainei – îi dam în arme, nu bani. Și noi, ca aliați NATO, oferim cât putem, de asta suntem puternici.

Toată lumea din G7, până la Israel și Netanyahu, susține planul de pace în 3 faze. Singurul care vrea să continue războiul e Hamas. Singurul lucru pe care l-am refuzat Israelului au fost 2000 de bombe.

Noi am salvat Israel, sprijinim Israelul mai mult ca oricine din lume. Hamas trebuie oprit. Hamas trebuie eliminat”.

ECONOMIE

„Am creat joburi, am redus utilizarea drogurilor, insulina va fi disponibilă pentru toată lumea. Nu era inflație când am venit la putere, pentru că economia era decimată. Nu erau joburi, noi am adus joburi noi pentru minorități.

Biden a creat datorii dezastruoase pentru țară. Singurele joburi au fost pentru migranții ilegali, inflația ne ucide țara, ne ucide pe noi. Biden a moștenit aproape 0 inflație și a explodat în mandatul lui, din cauza celei mai proaste administrații din istorie.


Nu mai suntem respectați ca țară din cauza lui. Suntem ca o țară de lumea a treia. Eu am oferit o țară cu 0 inflație, perfectă. Trebuia doar lăsată în pace. Biden a cauzat inflația. Biden ucide în masă oamenii de culoare, 18, 19, 20 milioane de migranți vin și fură job-urile oamenilor de culoare”.

IMIGRAȚIE:

„Pentru că nu avem granițe, din cauza politicilor lui stupide, oamenii vin și ne ucid cetățenii. Ei zic că e „crima imigranților”, eu zic că e „crima imigranților lui Biden”.
Biden a deschis granița, trebuie să-i scoatem din țară, pentru că ne distrug țara.
A omorat atâția oameni. Biden distruge securitatea socială. Milioane de oameni vin în țară și îi pune în spitale, îi pune în locul cetățenilor noștri. Ce le face veteranilor noștri e o rușine, trăiesc pe străzi, iar imigranții în reședinte de lux. Biden a creat datorii dezastruoase pentru țară. Singurele joburi au fost pentru imigranții ilegali, inflația ne ucide țară, ne ucide pe noi.

Am avut cea mai sigură graniță. Tot ce trebuia să facem era să o lasam așa. Biden a decis să deschidă granița. Eu am zis să închidem granița. Am avut cea mai sigură graniță din istorie. Veteranii noștri nu-l pot suporta pe Biden”.

„Singurii teroriști care au trecut granița sunt cei care au ucis în administrația lui Trump. Au omorat trei soldați americani. Trump exagerează, minte. Avem un mare respect pentru veterani“.

AVORT

În sensibila temă a dreptului la avort, părerile celor doi nu sunt foarte divergente, însă diferența o fac nuanțele.

„În primul rând, Curtea Supremă a aprobat pilula contraceptivă. Vor să ia viața copilului”.

„O să aducem drepturile civile înapoi în țară. Femei care pot fi violate de rude, de infractori, și nu pot să facă nimic”

Exit mobile version