- Putin acuză țările europene că „nu doresc pacea” și încearcă „să blocheze negocierile prin propuneri inacceptabile pentru Rusia”.
- Declarațiile vin înaintea negocierilor cu trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, la Moscova.
- După discuțiile cu Putin, Witkoff și Jared Kushner vor călători într-o țară europeană pentru a discuta cu Zelenski, potrivit Axios.
Într-o nouă serie de declarații agresive la adresa Europei, Putin a acuzat țările europene că „nu doresc pace” și că, prin propunerile lor, încearcă să blocheze negocierile. Președintele rus a afirmat că cerințele europene sunt „inacceptabile pentru Rusia”, însă „Moscova va fi cea pe care se va da vina pentru blocarea procesului de pace”.
„Rusia nu are nicio intenție să intre în război cu țările europene, dar dacă Europa începe un război, Rusia este pregătită „chiar acum”, a avertizat Putin.
Președintele rus a acuzat Europa că „nu are o agendă pașnică” și se „opune propunerilor SUA de pace”.
Putin a avertizat că, dacă atacurile ucrainene asupra petrolierelor rusești vor continua, Rusia va lua în calcul măsuri de represiune împotriva statelor care ajută Ucraina și va extinde atacurile asupra porturilor ucrainene. Putin a avertizat că vor fi „consecințe” dacă Ucraina va continua „actele de piraterie” împotriva navelor rusești în Marea Neagră.
Declarațiile liderului rus vin chiar înainte de a discuta planul de pace cu trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, la Moscova. Negocierile SUA-Rusia au loc după ce, în weekend, delegația lui Trump a discutat cu delegația ucraineană, în Florida.
Potrivit Axios, după negocierile de astăzi dintre Steve Witkoff și Putin, Witkoff și ginerele lui Trump, Jared Kushner, vor călători într-o „țară europeană” pentru a discuta direct cu Zelenski.