Putin cere o alternativă la sistemele internaționale de plată, care să prevină Statele Unite din a folosi dolarul drept o armă

Președintele rus, Vladimir Putin, a cerut, ieri, în deschiderea summitului BRICS de la Kazan, o alternativă la sistemele internaționale de plată, care să prevină Statele Unite din a folosi dolarul drept o armă. Acesta spune că 95% din comerțul dintre Rusia și China este acum desfășurat în yuani și ruble. Cu toate acestea, din declarația finală a summitul reiese că au fost făcuți prea puțini pași pentru crearea acestei alternative, deși ieri Kremlinul a prezentat chiar și un prototip de monedă unică pentru țările BRICS, care ar putea să devină un înlocuitor pentru dolar, scrie The Guardian.

Unul dintre obiectivele principale ale reuniunii va fi accelerarea modalităților de reducere a numărului de tranzacții în dolari și, astfel, atenuarea capacității SUA de a folosi amenințarea sancțiunilor pentru a încerca să-și impună voința politică.

Însă, în ciuda dorinței Rusiei de a rupe dependența de monedele occidentale pe care le numește ”toxice”, participanții la summit sunt îndemnați chiar de organizatori să aibă la ei bani cash, în special dolari și euro, întrucât sunt singurele valute pe care le pot schimba liber în ruble la majoritatea băncilor din Rusia, în condițiile în care cardurile Mastercard și Visa nu vor putea fi folosite în interiorul țării.

Într-o intervenţie la summitul organizaţiei, care are loc în oraşul rus Kazan, preşedintele Putin a declarat că sunt peste 30 de ţări care doresc să adere la BRICS. Membrilor iniţiali ai organizaţiei, Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, li s-au alăturat anul acesta Iran, Egipt, Etiopia şi Emiratele Arabe Unite.

Peste 20 de lideri internaţionali, în principal din Africa, America Latină şi Asia, au călătorit la Kazan pentru a participa la summitul BRICS, care se va încheia joi, potrivit informaţiilor furnizate de Kremlin.

Exit mobile version