• În contextul escaladării războiului dintre Rusia și Ucraina, Putin aduce cuvinte de laudă la adresa președintelui-ales Donald Trump.
  • Putin a condamnat permisiunea de a folosi rachete ATACMS și Shadow acordată Ucrainei de către aliații occidentali.
  • Președintele rus a vorbit și despre mijloacele „murdare” prin care s-a încercat scoatere din cursă a lui Trump.

În cadrul unui summit ținut la Astana, capitala Kazahstanului, președintele rus Vladimir Putin l-a lăudat în public pe Donald Trump. Conform CNN, acesta l-a numit pe Trump „inteligent”, „experimentat” și „capabil de a găsi soluții”. De asemenea, acesta a condamnat procedurile judiciare „nefondate” la care acesta a fost supus și mai ales „mijloacele absolut necivilizate” utilizate împotriva lui Trump.

Relația lui Trump cu Putin și ce înseamnă pentru Ucraina

Analiștii consideră că victoria lui Donald Trump în alegerile SUA și politica externă pe care ar putea duce-o acesta în raport cu statele europene ar putea conduce la o favorizare, directă sau nu, a Rusiei mai ales în raport cu conflictul din Ucraina. Trump a promis în campania sa că, dacă va câștiga războiul, „se va termina în 24 de ore”. Rămâne de văzut dacă aceasta este o posibilitate.

Legăturile lui Trump cu Rusia au făcut pentru mult timp subiectul speculațiilor. Cert este că în declarațiile sale, Trump a numit NATO „învechit” și a pus presiuni active pe membri alianței cu privire la bugetul militar al acestora (fapt ce a determinat Congresul american să menționeze într-un proiect de lege pe anul 2023 că președintele nu poate unilateral să retragă SUA din Alianța Nord-Atlantică). De asemenea, a menționat că Rusia „poate să facă ce vrea” statelor care nu au cheltuieli militare suficiente, în timp ce în contextul declanșării invaziei din 2022 acesta l-a numit pe Putin „genial” și „priceput”.

Recomandări

PREZIDENȚIALELE RĂMÂN ANULATE
NOI LEGI ÎN IRAN
MELONI CÂȘTIGĂ PUTERE
CINE MERGE-N GUVERN
FUGA LUI ASSAD
NETANYAHU RESPINGE ACUZAȚIILE

La ce se așteaptă Putin

Invazia Rusiei în Ucraina s-a dovedit una extrem de costisitoare, atât din punct de vedere al costurilor materiale, cât mai ales din punct de vedere al celor umane. Cu o economie suprasaturată de cheltuieli militare și care se apropie vertiginos de un posibil „meltdown” (prăbușire), Federația Rusă privește administrația Trump ca pe o șansă de a putea prezenta situația din Ucraina ca o victorie nu doar propagandistică, ci și una reală. Deși trupele rusești avansează pe front, aceste câștiguri sunt limitate și cu mari sacrificii, dat fiind caracteristica războiului ca fiind unul „de uzură”. Rămâne de văzut în ce constă mai exact planul lui Trump.

Citește și