• Politologul Valery Solovey a declarat că Putin are Parkinson şi va demisiona în luna ianuarie
  • Purtătorul de cuvânt al lui Putin a negat, spunând că „totul este în regulă cu preşedintele”
  • Nu este prima oară când se speculează că Putin ar suferi de Parkinson

Kremlinul a negat că Vladimir Putin plănuieşte să renunţe în luna ianuarie la funcţia de preşedinte, după ce un politolog rus şi totodată critic al lui Putin a afirmat că şeful statului suferă de Parkinson, relatează Daily Mail.

Declaraţia lui Valery Solovey vine şi în contextul în care președintele rus a propus o lege prin care ar urma să devină senator pe viață şi de asemenea ar primi imunitate pe viaţă în cazul în care renunță la funcția de președinte.

Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, a afirmat că Putin este într-o „stare excelentă” de sănătate şi a comentat declaraţii cum că ar avea Parkinson ca fiind „nişte prostii”. „Totul este în regulă cu preşedintele”, a adăugat el.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

În urma unor filmări recente cu liderul de la Kremlin, analizate de un expert, s-a constatat că starea de sănătate a liderului de la Kremlin este în declin. În filmarea respectivă, Putin îşi mişca constant picioarele şi degetele îi tremurau în timp ce ţinea în mână o cană în care ar fi fost medicamente. Nu este prima oară când se speculează că Putin ar suferi de Parkinson.