Sari la continut
Government

Radu Miruță, după ce o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc din Galați: „Nu s-a putut trage fără ca proiectilul să producă pagube mai mari în municipiul Galați. Am avut o conversație cu Mark Rutte”

702612308 1662618102076213 5041897065486197174 n
  • „În urma incidentului din noaptea trecută, am informat imediat Președintele României și aliații noștri din NATO”, transmite ministrul interimar al Apărării.
  • Vineri, în jurul orei 2:00 dimineața, o dronă s-a prăbușit peste un bloc din Galați, impactul fiind urmat de o explozie și de un incendiu la nivelul unui apartament situat la etajul 10.
  • „În cele 4 minute cât s-a aflat în spațiul aerian românesc nu s-a putut trage fără ca proiectilul să facă pagube mai mari în municipiul Galați”, afirmă ministrul.
  • „Am avut o conversație telefonică în această dimineață cu Mark Rutte, secretarul general al NATO, căruia i-am argumentat încă o dată cât de important este ca ceea ce noi am solicitat oficial la nivel aliat să fie implementat în zona Dobrogei, până când capabilitățile anti-dronă de curând comandate de Ministerul Apărării vor fi livrate”, afirmă Miruță.

„Războiul de la granițele României este o realitate” și că autoritățile trebuie să ia „decizii raționale, bazate pe fapte, nu pe emoție sau pe speculații”, spune ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, după ce o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc din Galați.

Miruță spune că, imediat după incident, autoritățile române au informat conducerea statului și aliații din NATO. „În urma incidentului din noaptea trecută, am informat imediat Președintele României și aliații noștri din NATO”, transmite ministrul interimar al Apărării.

Ministrul confirmă că aparatul identificat era o dronă de tip Geran 2. „Da, era o dronă Geran 2. Da, a fost descoperită și urmărită pe radarul nou instalat în zona Galați, după incidentul de acum două săptămâni. Da, avioanele de vânătoare au avut autorizație de tragere”, spune acesta.

Radu Miruță explică și motivele pentru care drona nu a fost distrusă. „Da, în cele 4 minute cât s-a aflat în spațiul aerian românesc nu s-a putut trage fără ca proiectilul să facă pagube mai mari în municipiul Galați ori astfel încât proiectilul să nu ajungă în afara României și să fie considerată o imixtiune în războiul din Ucraina, iar România să fie considerată parte în conflict”, afirmă ministrul.

Vineri, în jurul orei 2:00 dimineața, o dronă s-a prăbușit peste un bloc din Galați, impactul fiind urmat de o explozie și de un incendiu la nivelul unui apartament situat la etajul 10. Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat, iar două persoane cu răni ușoare au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Acesta precizează că a discutat în cursul dimineții cu secretarul general al NATO. „Am avut o conversație telefonică în această dimineață cu Mark Rutte, secretarul general al NATO, căruia i-am argumentat încă o dată cât de important este ca ceea ce noi am solicitat oficial la nivel aliat să fie implementat în zona Dobrogei, până când capabilitățile anti-dronă de curând comandate de Ministerul Apărării vor fi livrate”, afirmă Miruță.

Oficialul susține că România are nevoie de capabilități suplimentare de apărare antiaeriană. „Da, avem nevoie de mai multe sisteme de apărare antiaeriană de la sol, pe care nu le avem pentru că, de la începutul războiului din Ucraina, cine a avut decizia asta nu a luat-o”, a mai transmis Miruță.

El afirmă că înzestrarea Armatei reprezintă principala sa prioritate. „De 5 luni, de când sunt ministru, înzestrarea Armatei este prioritatea mea numărul 1 și, față de situația anilor trecuți, am continuat preocuparea USR de a achiziționa pentru Armată exact echipamentele de care e nevoie, iar acum avem pentru prima oară în SAFE 8 sisteme de apărare antidronă”, spune ministrul interimar al Apărării.

În final, Radu Miruță anunță măsuri suplimentare pentru securizarea Flancului Estic al NATO. „Suntem în contact permanent și lucrăm deja la măsuri suplimentare pentru întărirea securității pe Flancul Estic. O parte dintre aceste măsuri vor fi anunțate în următoarele ore”, transmite acesta.

Etichete: apărare antiaeriană, dronă Geran 2, flancul estic, galati, mapn, Mark Rutte, nato, radu miruta, romania, safe