Rafila: Folosirea măștii în spațiile închise rămâne o măsură de protecție la care nu se renunță

Alexandru Rafila

Alexandru Rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că nu se renunţă la utilizarea măştii în spaţii închise, în mijloacele de transport în comun şi în pieţe, iar folosirea măștii de protecție nu este o restricție, ci o măsură de „bun simț”, care s-a dovedit a fi eficientă pentru a limita răspândirea COVID-19.

„Utilizarea măştii nu reprezintă o restricţie în sine, ci o măsură care previne sau încetineşte transmiterea în comunitate a acestei infecţii şi protecţia individuală este necesară atât pentru propria persoană, cât şi pentru cei cu care intrăm în contact”, a precizat Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Declarația sa vine după ce, marţi, 15 februarie, Curtea Constituţională (CCR) a constatat că este neconstituțională Ordonanța de urgenţă a Guvernului 192/2020, prin care se instituia obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, informează Agerpres

El a explicat, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, că aceste situaţii sunt reglementate de Legea 55/2020, urmând ca în privinţa portului măştii în spaţiile deschise să fie luate măsuri în acord cu recenta decizie a Curţii Constituţionale, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial.

„Această ordonanţă care a fost declarată neconstituţională, adoptată în anul 2020, făcea referire la utilizarea măştii în spaţiile deschise. În mod evident, după publicarea ei trebuie să facem în aşa fel încât să respectăm decizia Curţii Constituţionale. Acum celelalte moduri de utilizare a măştii, în spaţiile închise, în mijloacele de transport în comun, în pieţele închise, pentru că sunt şi astfel de situaţii, sunt reglementate de Legea 55, deci este clar că nu se renunţă la mască în spaţiile închise”, a explicat Rafila.

Ministrul a repetat că autorităţile vor aplica decizia CCR, subliniind că problema legată de portul măştii este mult prea dezbătută la nivel juridic, legislativ.

„Evident, trebuie să respectăm legea cu toții și în același timp trebuie să respectăm și să sprijinim sănătatea publică într-o perioadă dificilă. Problema legată de mască cred că este prea mult dezbătută la nivel juridic, legislativ. Până la urmă, masca este o barieră împotriva transmiterii infecției, este o protecție ca să nu te infectezi, o barieră mecanică care de multe ori s-a arătat eficientă, absolut demonstrată din punct de vedere științific”, a mai spus ministrul.

„Utilizarea corectă a măştii este o măsură de bun simţ pe care ar trebui să o aplicăm cu toţii, chiar dacă va exista o perioadă de o zi sau două în care am putea să renunţăm la mască în exterior, sfatul meu este să utilizăm masca în exterior atunci când ajungem în zone aglomerate pentru că riscul de transmitere a bolii rămâne încă ridicat”, a adăugat Rafila.

Ministrul a mai spus că, în funcție de momentul în care decizia CCR va fi publicată în Monitorul Oficial și de situația pandemică, Guvernul va decide dacă mai este sau nu cazul să dea o nouă ordonanță pentru reglementarea măștii de protecție în spații deschise.

Exit mobile version