- Aproximativ 17,5 tone de cenuşă umană au fost descoperite şi dezgropate în apropierea unui fost lagăr de concentrare nazist din Polonia.
- Rămăşiţele ele au fost dezgropate la Ilowo Osada, în pădurea Bialucki, lângă locul fostului lagăr de concentrare Dzialdowo.
- Se estimează că numărul prizonierilor ucişi la Soldau este de 30.000.
Aproximativ 17,5 tone de cenuşă umană au fost descoperite şi dezgropate în apropierea unui fost lagăr de concentrare nazist din Polonia, a anunţat miercuri Institutul Polonez al Memoriei Naţionale (IPN), care investighează crime naziste şi comuniste, potrivit AP.
Rămăşiţele ele au fost dezgropate la Ilowo Osada, în pădurea Bialucki, lângă locul fostului lagăr de concentrare Dzialdowo (Soldau în germană, la 150 km nord de Varşovia), construit în timpul ocupării Poloniei de către Germania nazistă în timpul celui de-l Doilea Război Mondial.
Locul de anihilare
De la invadarea Poloniei în septembrie 1939, lagărul Soldau a servit drept loc de tranzit, internare şi exterminare a opozanţilor politici, membrilor elitelor poloneze şi evreilor.
Unii estimează că numărul prizonierilor ucişi la Soldau este de 30.000, dar până acum sursele istorice nu permit confirmarea cu certitudine.
Descoperirea acestui loc „ne permite să afirmăm că aici au murit cel puţin 8.000 de oameni„, a spus Tomasz Jankowski, procuror la IPN.
Acest număr este estimat prin greutatea rămăşiţelor, două kilograme de cenuşă corespunzând aproximativ unui corp uman.
Victime din rândul elitelor poloneze
„Victimele îngropate în această fosă au fost probabil asasinate în jurul anului 1939 şi au aparţinut în mare parte elitelor poloneze„, potrivit lui Jankowski.
În 1944, prizonieri evrei au fost însărcinaţi să exhumeze cadavrele şi să le dea foc pentru a şterge urmele crimelor de război naziste.
„Am prelevat probe din cenuşă, care vor fi apoi studiate în laborator„, a declarat Andrzej Ossowski, cercetător în genetică la Universitatea de Medicină din Pomerania.
„În special, vom putea efectua analize ADN, care vor face posibil să aflăm mai multe despre identitatea victimelor”, după modelul studiilor deja efectuate asupra fostelor lagăre naziste de la Sobibor sau Treblinka, a adăugat el.