- Europa se confruntă în prezent cu o secetă care pare a fi cea mai gravă din ultimii 500 de ani.
- Aproximativ 64% din UE se află sub avertizare sau alertă de secetă.
- Experții au declarat că se așteaptă ca aceste condiții, care alimentează incendiile de vegetație și reduc producția agricolă, să continue în unele părți ale regiunii până în noiembrie.
Seceta din Europa ,,pare să fie cea mai gravă înregistrată în ultimii cel puţin 500 de ani„, a anunţat marţi Comisia Europeană, scrie Bloomberg.
,,Aceasta este doar o primă evaluare şi trebuie să o confirmăm prin datele finale de la sfârşitul acestui an” , a declarat Johannes Bahrke, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Alertă de secetă pentru 47% din teritoriul Europei
Aproape jumătate din Europa este ameninţată de secetă, potrivit unui raport realizat de Centrul Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene.
Autorii raportului afirmă că, până în 10 august, 47% din teritoriul Europei a atins un nivel de alertă pentru secetă, în timp ce 17% dintre regiunile monitorizate se află sub incidenţa unei alerte de nivel maximal.
Precipitaţiile scăzute şi o serie de valuri de căldură care s-au manifestat începând din luna mai au afectat debitele râurilor şi nivelurile apei la scară largă în Europa.
Volumele reduse de apă au avut efecte adverse şi asupra sectorului energetic, atât asupra producţiei hidrocentralelor, cât şi asupra sistemelor de răcire a centralelor electrice.
Seceta a redus substanţial randamentele culturilor agricole de vară, cele de porumb, soia şi floarea soarelui fiind cele mai afectate, au precizat autorii raportului.
,,Umezeala din sol şi stresul vegetaţiei sunt sever afectate” , precizează raportul, care listează peste 12 ţări în care riscul de secetă a crescut, inclusiv Germania, Franţa şi Regatul Unit.
,,În restul Europei, deja afectat de secetă, se menţin condiţii stabile de secetă severă” , au adăugat autorii cercetării.
România, printre statele afectate
Conform raportului, regiunile în care condiţiile meteorologice se agravează cel mai mult sunt cele care au fost deja afectate de secetă în primăvara anului 2022 – adică nordul Italiei, sud-estul Franţei şi anumite zone din România.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, vremea mai caldă şi mai uscată decât normalul va continua să se manifeste cel mai probabil până în luna noiembrie în vestul regiunii euro-mediteraneene.