• Rezultatul nu îl bucură pe fostul lider USR, însă îi mulțumește lui Cioloș fiindcă a respectat fuziunea dintre cele două partide.
  • Barna susține că și-a încheiat mandatul cu satisfacții majore, mai ales că a reușit să crească USR.
  • Cioloș este noul președinte al USR PLUS.

Deși avem acest rezultat, care nu mă bucură în mod particular, continui să-i mulțumesc lui Dacian Cioloș că fuziunea USR PLUS a fost decizia corectă, spune Dan Barna, care își recunoaște înfrângerea în competiția internă a USR PLUS.

„Știu că există multă dezamăgire și supărare în echipa celor care m-au susținut, știu că e mult entuziasm și bucurie în echipa colegilor care l-au susținut pe Dacian Cioloș. Până la urmă, despre asta este vorba într-o competiție firească și importantă, cum este cea din USR PLUS. De luni rămânem același partid solid, același partid solidar, același partid vertical, care a adus în România reformă”, a spus Dan Barna.

El spune că încheie mandatul cu satisfacții majore, că a crescut formațiunea pe care a condus-o.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

„Deși avem acest rezultat, care nu mă bucură în mod particular, continui să-i mulțumesc lui Dacian Cioloș că fuziunea USR PLUS a fost decizia corectă pentru a avea un al treilea partid puternic. Am încredere că acest partid va da președintele României în 2024. Râmân alături în acest proiect”, adaugă Barna.

Dacian Cioloș este noul președinte al USR PLUS, după al doilea tur de scurtin intern. El l-a învins pe Dan Barna, fostul președinte.

Dacian Cioloș a obținut 50,9% din voturi, iar Dan Barna 49,1%.