- Copiii, părinţii şi educatorii aşteaptă cu nerăbdare marea deschidere a grădiniţelor.
- Unităţile de învăţământ au impus reguli stricte.
- Multe dintre activităţi se vor face în aer liber.
- Spaţiile vor fi dezinfectate de mai multe ori pe zi.
Pentru moment nu se cunosc care sunt regulile pentru redeschiderea grădiniţelor, există doar un set de recomandări negociate de grădiniţele private cu Ministerul Sănătăţii. În baza acestor recomandări, Guvernul poate da în orice moment ordinul pentru reluarea activităţii unităţilor de învâţământ preşcolar.
Advertisment
Printre regulile negociate este şi reducerea numărului de copii din clase, iar activităţile în aer liber trebuie să ocupe o durată cât mai mare de timp din programul celor mici, cu condiţia evitării contactului apropiat.
Părinţii sunt pregătiţi să îşi ducă copiii la grădiniţă mai ales în condiţiile în care şi ei trebuie să se întoarcă la lucru. Munca de acasă implică echipamente şi tehnologie la care nu au acces, în plus este greu să lucrezi şi în acelaşi timp să te ocupi şi de copil.
Recomandări
„În calitate de părinte, copiii mei sunt foarte dornici să vină la şcoală şi grădiniţă, îşi doresc să îşi reia activitatea, acest home-office aşa cum îl numim, cum am lucrat cu toţii de acasă în această perioadă, nu pot să spun că a fost foarte benefic şi nu este benefic, ori munceşti, ori ai grijă de copil, aşa cum noi adulţii muncim şi vrem să ne întoarcem la locurile noastre de muncă şi copiii doresc să reintre în colectivitatea lor”, spune Daniel Scărnea, părinte.
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 444. Netanyahu e acuzat de către opoziție că sabotează negocierile pentru ostatici
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
- Kiev atacă pentru prima dată pozițiile rusești folosind doar drone FPV terestre
Partenerii noștri