Regele Charles, „în lacrimi” după mesajele de sprijin primite de la oameni după aflarea diagnosticului de cancer

Regele Charles a mărturisit că mesajele de sprijin „l-au emoționat până la lacrimi”, în prima sa apariție de când s-a întors la îndatoririle oficiale de când și-a dezvăluit diagnosticul de cancer, scrie BBC.

Într-o întâlnire cu Premierul Rishi Sunak, care l-a lăudat pentru cât de bine arată, Regele Charles, în glumă, i-a răspuns că „e datorită oglinzilor”.

Regele i-a spus lui Rishi Sunak că a fost foarte mișcat de toate felicitările și urările de bine pe care le-a primit.

În timp ce primește tratament, Regele a încetat să mai efectueze vizite publice, dar își continuă îndatoririle de șef al statului, cum ar fi această întâlnire cu Premierul.

„Am primit atât de multe mesaje și felicitări minunate, încât m-au făcut să plâng, de cele mai multe ori”, a spus Regele Charles.

Restul întâlnirii cu Premierul, însă, care a durat aproximativ 45 de minute, a avut loc în privat, ca de obicei.

La începutul după-amiezii, Regele a participat la ședința lunară a Consiliului Privat, un corp de consilieri ai monarhului, format în mare parte din politicieni de rang înalt din Camera Comunelor și Camera Lorzilor.

De când a fost diagnosticat cu un tip de cancer nespecificat, Regele a primit tratament în ambulatoriu.

Citește și

Exit mobile version