• Elogiul pe care președintele american l-a adus noii terapii a împins compania de biotehnologie în lumina incomodă a reflectoarelor.
  • Regeneron a trebuit să explice că medicamentul nu a fost încă pe deplin testat în studiile clinice, nu este garantat că va avea efect pentru toată lumea și că până la sfârșitul anului va fi disponibil doar pentru câteva sute de mii de pacienți.
  • Administrația Trump a cumpărat deja cele 300.000 de doze inițiale ale medicamentului, pe care intenționează să le ofere pacienților gratuit.

Când Donald Trump i-a găzduit în martie la Casa Albă pe directorii executivi a 10 companii farmaceutice pentru a discuta despre coronavirus, s-a arătat foarte dispus să audă opiniile unuia dintre aceștia, căruia i se adresa cu afecțiune spunându-i „Lenny”.

Acest „Lenny” este Len Schleifer, un amic de golf al  lui Trump și directorul executiv al companiei Regeneron, o companie de biotehnologie care a fost aruncată în lumina reflectoarelor după ce președintele a susținut că medicamentul împotriva Covid-19 produs de aceasta l-a vindecat și că poate face același lucru pentru milioane de alți oameni.

După difuzarea unui videoclip în care a apărut Trump miercuri, în care a descris tratamentul cu anticorpi de la Regeneron ca fiind un „miracol”, acțiunile companiei au crescut la bursă cu 60% față de valoarea pe care o aveau în ianuarie.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

Dar mărturia favorabilă a președintelui a pus compania Regeneron într-o poziție incomodă, aceasta trebuind să explice că medicamentul nu a fost încă pe deplin testat în studiile clinice, nu este garantat că va avea efect pentru toată lumea și că până la sfârșitul anului va fi disponibil doar pentru câteva sute de mii de pacienți.

Schleifer, care are pregătire de neurochirurg, a fondat Regeneron în anul 1988. O bună perioadă de timp, compania nu s-a arătat a fi prea utilă, în primii săi 20 de ani de existență nereușind să producă niciun medicament de succes. Apoi Regeneron a devenit însă extrem de cunoscută grație descoperirii unei modalități de a injecta ADN uman în șoareci, pentru ca sistemul imunitar al acestora să producă anticorpi umani atunci când li se injectează un virus. Aceasta i-a permis companiei să dezvolte rapid un tratament atunci când a apărut Covid-19.

„Aceștia au tehnologia de ultimă oră pentru a dezvolta anticorpi”, a declarat Yatin Suneja, un analist de la fundația Guggenheim. „Nimeni altcineva nu a fost capabil să facă ceea ce au făcut ei”.

Regeneron a livrat deja două medicamente de succes: Eylea, pentru a trata degenerescenta maculară, și Dupixent, o injecție pentru tratarea eczemelor și a astmului. Anul trecut, compania a avut câștiguri de 4,6 miliarde de dolari din vânzarea medicamentului Eylea și 2,3 miliarde de dolari din vânzarea Dupixent.

Succesul companiei l-a propulsat pe Schleifer în elita New York-ului. S-a alăturat echipei clubului Trump National Golf Club din Westchester – New York, unde l-a cunoscut pe Trump înainte ca acesta să candideze la președinția SUA.

Trump a cumpărat chiar acțiuni la Regeneron, deși registrele guvernamentale arată că le-a vândut între iunie 2016 și iunie 2017, realizând un profit între 50.000 și 100.000 de dolari.

Analiștii spun că decisivă pentru înscrierea în cursa pentru producerea unui tratament pentru coronavirus a fost expertiza științifică a companiei, și nu neapărat legăturile politice ale directorului acesteia.

Primele studii au arătat că medicamentul ar putea reduce timpul de recuperare de la 13 zile la șase, dar numai pentru pacienții al căror sistem imunitare nu a declanșat deja propriul răspuns al anticorpilor. Pentru cei al căror sistem imunitar a început să lupte deja cu virusul, terapia de la Regeneron pare a avea o eficiență redusă, motiv pentru care oamenii de știință sunt reținuți în a o numi remediu.

Faptul că Trump a primit tratamentul atât de curând după diagnosticarea sa cu coronavirus sugerează că medicamentul era deja bine cunoscut la Casa Albă. „Cineva cunoaște acolo descoperirile de ultimă oră ale științei”, a declarat Barry Bloom, profesor de sănătate publică la Universitatea Harvard.

Regeneron a anunțat săptămâna aceasta că a solicitat Agenției Americane pentru Alimente și Medicamente autorizarea utilizării de urgență a combinației de anticorpi, cu toate că  Trump a declarat miercuri că și-a dat deja acordul personal în acest sens.

În cazul în care medicamentul primește autorizație, compania a declarat că este gata să producă 50.000 de doze imediat și alte 300.000 de doze până în ianuarie. Dar dacă toți cei infestați ar urma îndemnul președintelui Trump și ar solicita acest medicament, proviziile ar fi epuizate rapid, dat fiind că SUA raportează în prezent aproximativ 50.000 de cazuri noi zilnic.

Rivalul lui Regeneron, compania Eli Lilly, produce un tratament similar, pe care îl poate produce mai rapid, întrucât își derivă anticorpii dintr-o singură sursă, estimând că luna aceasta va putea pune în circulație 100.000 de doze.

Administrația Trump a cumpărat deja cele 300.000 de doze inițiale ale companiei Regeneron, pentru 450 de milioane de dolari, pe care intenționează să le ofere gratuit pacienților. După aceea, compania a spus că nu știe cât de mult va percepe pentru o doză.

Regeneron are însă tot interesul să își facă și aliați politici, subliniază Suneja,  având în vedere că atât republicanii cât și democrații au amenințat că vor impune plafoane de preț ca răspuns la nemulțumirea publică față de creșterea costului medicamentelor în SUA.