• Preşedintelui SUA i-au fost administrate 8 grame din tratamentul cu Regeneron
  • Compania a precizat că a răspuns la solicitările medicilor lui Trump
  • Acţiunile Regeneron au crescut cu peste 5% în timpul tranzacţiilor de luni

Analiştii au speculat utilizarea cocktailului cu o aprobare tacită a medicamentului.

Trump a folosit un medicament experimental. Știrea a făcut înconjurul lumii. Este vorba de un tratament cu anticorpi, iar acum, chiar șeful Regeneron spune că acest lucru a pus toată compania farmaceutică într-o ”situaţie foarte dificilă”.

De ce este presiune mare pe această companie

Compania se confruntă cu critici din cauza faptului că medicamentul este la dispoziția lui Trump, sau mai exact, doar la dispoziția lui Trump. Practic, acest medicament nu poate să ajungă la majoritatea americană.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Trump a beneficiat de acest medicament printr-un mecanism ,,compasional”, adică de urgență, în cazul unor boli care pun viața oamenilor în pericol.

Eficiența tratamentului cu Regeneron este verificată

În mod normal, pentru a beneficia de acest tratament experimental, adică în curs de omologare, trebuie să faci parte dintr-un program de teste clinice, ceea ce nu a fost cazul lui Trump.

Programul acesta de teste există, iar FDA-ul American (Food and Drug Administration), alături de compania producătoare sunt în stadiul în care încă analizează beneficiile și riscurile acestui medicament, iar asta în contextul în care în Statele Unite se înregistrează zilnic 40.000 infectări noi.

Încă se verifică eficiența acestui tratament; doar pentru că a dat roade în cazul lui Trump, nu e sigur că și restul populației va reacționa la fel.

Medicamentul în România și motivul pentru care nu se pot face studii pe pacienți

Avem și noi acest medicament în România. Este știrea zilei. Acest cocktail de anticorpi monoclonali există la Institutul Matei Balș din Capitală.

Profesorul Cercel spunea că îl au acolo în unitatea sanitară, dar nu pot începe studiile pe pacienți, pentru că nu au o autorizare din partea agenției naționale a medicamentului.

În cazul în care Remdesivirul se termină, și alte medicamente pentru tratamentul anti-COVID se termină, la noi nu se pot începe aceste studii clinice pe pacienți, din cauza birocrației.