• Sute de reprezentanți din domeniul forestier se plâng că aplicația SUMAL 2.0 nu funcționează corespunzător
  • Aplicație SUMAL 2.0 necesită optimizări în timp real, care nu pot fi făcute noaptea
  • În zece zile de la lansare, SUMAL 2.0 are 39.500 de utilizatori

Digitalizarea sectorului forestier și a industriei de prelucrare a lemnului merge cu hopuri. O recunoaște Gelu Puiu, Secretarul de Stat pentru Păduri. Explicația ar fi că noua aplicație SUMAL 2.0 necesită optimizări în timp real, care nu pot fi făcute noaptea.

Gelu Puiu, secretar de stat pentru Păduri: „Pentru încărcarea unor versiuni îmbunătățite sistemul informatic nu a funcționat în data de 5, respectiv 10 februarie, în diferite intervale orare. Două ore și 50 de minute din câte știu eu nu a funcționat tocmai pentru a putea încărca versiunile îmbunătățite în sistemul informatic.”

Chiar dacă în SUMAL 2.0 ar trebui să lucreze circa 100.000 de utilizatori ai companiilor din domeniul forestier și prelucrare a lemnului, nu toți au testat aplicația. În zece zile de la lansare, SUMAL 2.0 are 39.500 de utilizatori. De altfel, pentru fiecare 10 utilizatori din mediul privat, există un utilizator al organelor de control al statului.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Gelu Puiu, secretar de stat pentru Păduri: „La acestă dată în sistem avem 39.000 de utilizatori. Dar ei pe parcurs tot se înregistrează. Efectiv în testare am avut 16.000 de utilizatori înscriși. În cazul în care spunem că apar probleme care nu pot fi remediate în timp foarte scurt și vom avea nevoie de un sistem de back-up nu vom ezita să implementăm și un astfel de proiect.”

Sute de reprezentanți din domeniul forestier se plâng că aplicația SUMAL 2.0 nu funcționează corespunzător. Pentru a avea acces la SUMAL 2.0 toți utilizatorii ar trebui să dețină un smartphone cel puțin cu Android 8, acces la internet mobil și servicii Google.